15 iulie 2010

Amintiri despre trecut....

Astăzi m-a năpădit dorul de trecut... Astăzi, căutam prin documentele vechi si am dat peste o scriere de-a mea de prin 2006. :)
Amuzant este să regăseşti o parte din tine din trecut rezumată în câteva rânduri...

Aceasta e scrierea:

Copilăria mea… dulce şi amară


De ceva ore , chiar zile, gândurile îmi fug spre acea perioadă a vieţii mele… nu ştiu de ce tocmai acum mă gândesc aşa de intens la acea vreme a vieţii mele: copilăria.
Azi mi-am adus aminte şi mi-au dat lacrimile, m-am pornit chiar pe un plâns serios cu suspine. Cum aşa? Uite aşa din senin…
Acum nu mai sunt copilul de atunci, şi aş putea zice că e normal (sau aşa ar fi normal) sau poate nu ar fi normal aşa…
Eram un copil la locul meu, chiar aş zice retras… „cuminte şi nu am creat niciodată probleme” (aşa mi-a zis mama). Da, aşa eram, îmi plăcea cum eram, mă simţeam bine oriunde eram şi asta pentru că oriunde aş fi fost era frumos şi oamenii erau buni. Îmi plăcea să stau deoparte şi de la jocurile celorlalţi copii, eram fericită doar dacă-i urmăream, chiar dacă din îndepărtare sau chiar de lângă ei. Pe cât eram de tăcută şi liniştită, pe atât de sociabilă… reuşeam să relaţionez cu oamenii cei mai „răi”. Cum? Cred că, „cuminţenia mea” dobora orice şi pe oricine. Ascultam mult, îmi plăcea să ascult şi mă gândeam pe atunci că am să cresc mare şi … si eu… voi fi ascultată de cei mici.
Ţin minte că fugeam de gălăgie… mă plimbam de una singură, fără să realizez că pentru familia mea eram declarată dispărută… vroiam doar linişte şi aşa credeam eu că o obţin: fugind cât mai departe sau chiar urcându-mă în copaci (la Maica la ţară făceam des asta)… fugeam de zgomot, de situaţiile în care oricât de cuminte aş fi fost şi oricât aş fi implorat să nu mai aud tonuri ridicate… Realizez că şi acum mare fac la fel: fug, dispar… nu ştiu, e interesant că, copilul de atunci sunt şi azi, în unele momente.
La un moment dat mă obişnuiam şi aveam locurile mele de linişte, dar apărea ceva, ceva care mă forţa să mă adaptez unei alte situaţii… adică ne mutam în alt loc. (tata a fost militar de carieră şi se conforma sistemului şi noi ne conformam odată cu el, că doar FAMILIA era la bine şi la rău: ÎMPREUNĂ)
Şi tot aşa ne-am mutat dintr-un loc în altul ÎMPREUNĂ. Până când fiecare din familia mea şi-a găsit un loc unde să rămână, să aibă la rândul lor FAMILIA sa. Cât mă bucur pentru asta, că în sfârşit s-au oprit!
Dar eu încă nu m-am oprit… eu încă mai umblu „brambura” şi chiar nu ştiu să precizez pentru încă cât timp. La un moment dat am crezut că m-am oprit şi eu, aşa am crezut şi aveam toate motivele să cred asta, dar… există un „dar”… nu a fost aşa. Se pare că ceea ce caut cu adevărat, nu am găsit încă.
„Dar”… mă gândesc acum la acest cuvânt şi la toate semnificaţiile sale… mda… aşa o fi? Dar… am un dar (cadou) care-l caut… şi cum ei l-au găsit, cu siguranţă îl voi avea şi eu… doar FAMILIA e fericită şi împlinită când toţi membrii ei sunt liniştiţi.
Pornisem de la ideea de copilărie (mea) şi am ajuns la dar… mă simţeam bine cu mine atunci… am crescut, am încercat să mă adaptez, dar (iar dar) nu mă simt bine acum cu mine. Şi asta pentru că am crezut că dacă ascund felul meu de a fi: cuminte… şi sunt la fel ca ceilalţi din aceste locuri, voi fi integrată mai uşor. Am fost şi sunt integrată, numai că nu sunt eu… chiar dacă eu-ul care-l văd ceilalţi le place şi îi fascinează (pe unii)… eu nu mă simt eu.
Şi de azi, de acum, vreau să fiu eu… să tac când am chef…să vorbesc atunci când mă simt eu bine să spun cuvinte…
Aş putea zice că ar fi o nouă acomodare… a lor cu mine (aşa tăcută şi cuminte) şi a mea cu mine de azi, de pe vremea când eram copil… o nouă provocare, dar de data asta cu MINE în primul rând.
Ce vreau de fapt? Să găsesc şi să preţuiesc acel DAR!
Mulţumesc minune, luminiţă vie!

2 comentarii:

  1. Anonim23:20

    Nici un copil nu e cuminte precum crezi tu. Nu ai ,si de aia nu stii ! Daca un copil e "prea cuminte" inseamna ca trebuie "dus la medic" Nu a fost cazul in privinta ta. Ai fost un copil normal ca multi altii. Toti tinerii din ziua de azi isi pun intrebari despre trecut, unele "pertinente" altele mai putin. Alergi, ca nu-ti gasesti locul, esti derutata ca nu ai gasit ce doresti, dar cu rabdare si cautare vei avea linistea mult dorita. Acum nu-i bine nici prea multa liniste ca "amortesti". E vara: umbla, cauta, distreaza-te,socializeaza simte-te bine cu cine-ti place si va veni si o zi cand vei regreta "multe"Doresc binele de care ai nevoie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Parca ai fi mama :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere


Spune, te rog! :P