2 septembrie 2010

La răscruce de "drumuri"



O dimineaţă ca oricare alta, aş putea zice... Poate că unii oameni dorm, alţii deja muncesc, alţii îşi beau cafeaua, şi, na', fiecare alege să facă ce vrea şi ce consideră că-i mai bine pentru ei... Eu aleg să scriu. :)
Da, mereu scrisul m-a ajutat să îmi clarific gândurile.
Mai devreme citeam despre consiliere psihologică... şi, acum, am făcut o pauză de inspiraţie în rânduri din gânduri... şi astfel mi-am adus aminte de vremea când eram de vreo 5 ani şi mă gândeam ( pe atunci ) ce îmi doresc să fiu când o să fiu mare. Şi prima data mi-am dorit să fiu cosmonaut, dar mama sau cineva "important" din mediul meu de atunci mi-a zis că a fi cosmonaut e cam greu pentru o fată, chiar şi pentru un băiat. Şi ţin minte că am reflectat, eu, pentru o perioadă şi mi-am schimbat meseria :) şi am zis că mă fac Doctor, dar nu orice doctor, ci doctor de suflete. Apoi am mai crescut un pic şi, deja, de pe la 6-7 ani ştiam sigur că am să devin actriţă apărând pe micile şi marile ecrane. Dar până acum nu am ajuns nici una din "meseriile" mele. Pentru a fi cosmaunt, clar acum poate fi cam târziu, doctor de suflete încă mai am sanse, iar actor sunt deja pe marea scenă a vieţii. :)
Consider că cel mai important în viaţă este să ai vise, nu doar un vis, ci vise, pe care să ţi le doreşti cu toată fiinţa să le îndeplineşti. Iar, eu pot spune că mi-am îndeplinit multe din visele "propuse, apărute" şi în vise şi în realitatea conştientă. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult în îndeplinirea "viselor" a fost să fiu curioasă, de fapt foarte curioasă. Apropo de curiozitate o să dau un exemplu:
De ceva ani, poate de când aveam chiar vreo 7 ani... prietena mea, cea mai buna (de atunci), era de etnie romă, mi-am dorit să învăţ limba ţigănească şi să trăiesc în şatră pentru o perioadă. Limba o înţeleg cât de cât, de trăit în şatră încă nu am reuşit, poate şi pentru că deja sunt cam pe cale de dispariţie, dar în schimb am socializat şi încă mai socializez cu cei din etnia romă. Acum 3 zile călătoream cu autobuzul în oraşul în care locuiesc acum. Şi în autobuz erau 3 femei şi 2 bărbaţi rrommi care vorbeau în limba lor. Se agitau, aveai impresia că se ceartă... Eram atentă la ei şi, în acelaşi timp, atentă la ceilalţi călători din autobuz. Rromi erau naturali, iar ceilalţi călători de origine română sau dacică :) erau iritaţi. La o oprire urcă în autobuz controlorii. Îi controlează pe toţi ceilalţi călători, exceptând rromii. Curios! Bineînţeles că nu mă abţin şi îl întreb pe unul din controlori de ce face discriminări. Controlorul foarte intrigat îmi răspunde: "lucrează la ADP şi au gratuitate la transportul în comun." M-a făcut să zâmbesc. Şi adaug: "toţi lucrează? Că văd şi copii." Controlul nervos, deja. Ce uşor se atacă unii oamenii... Şi îi spun: "înţeleg că vă este frică de ei, dar ca idee, vă rog ca data viitoare când veniţi să mă controlaţi să mă consideraţi de etnie rromă." La urmatoarea staţie controlorii au coborât bombănind.
În fine... Povestea cu rromii continuă. Întâmplarea sau chiar certitudinea a ceea ce trebuie să se întâmple continuă. Ajung în centrul oraşului şi mă aşez pe o bancă. Nu dureaza mult şi lângă mine se aşează chiar cea mai vârstnica femeie de etnie rromă din grupul din autobuz. Vorbeam la telefon şi fumam o ţigară. Închei conversaţia telefonică şi îi întind femeii o ţigară. O ia şi îmi mulţumeste. Începem să purtăm o conversaţie cu tema: "oamenii sunt răi". :) Discutăm ceva timp şi chiar îmi făcea plăcere. Adevărat că era o discrepanţă între albul tenului meu şi "bronzul" femeii, dar nu îmi păsa. Tot om e! Şi niciodată nu am făcut diferenţe de genul ăsta între oameni. Ne despărţim cu urarea: " Sigur o să ne mai întâlnim. Se întâlneşte munte cu munte, apoi om cu om." Şi, spre seară, când mă întorc acasă, la magazinul din cartier, mă întâlnesc cu doamna. :) Ne aşezăm pe o bordură de asfalt şi împart cu ea ultimele 2 ţigări. Frăţeşte. Ea una, eu una. La un moment dat mă întreabă: "auzi, măi, fătucă, dar ţie nu îţi e ruşine să stai cu una ca mine? Eu ţigancă şi tu româncă?" Zâmbesc şi îi răspund: "Nu am de ce. Chiar îmi face plăcere să fumăm o ţigară împreună." Era adevărat. Îmi face placere să vorbesc cu oameni defavorizaţi de soartă, de noroc, de societate, de mentalitate.
Cum spuneam mai devreme curiozitatea întotdeauna m-a împins să fac şi să înţeleg unele mecanisme ale gândirii umane.
Mulţumesc mie şi celor din jur că mă ajută să descopăr şi să mă descopăr!

2 comentarii:


Spune, te rog! :P