11 octombrie 2010

călătorie în timp

Dimineaţă. Fac cafeaua din nou foarte dulce. O bem destul de repede. Ne grăbim să mergem la ziua de naştere a tatălui meu. Ieşim din scara blocului şi ne izbeşte un aer rece de toamnă. Îmi spune de ceva calcule gospodăreşti. Trag aer rece în plămâni şi pe expiraţie spun: azi găsesc bani. Se uită la mine şi gândeşte: de-ale ei. În mintea mea încep să se rotească un amalgam de evenimente. Am învăţat să ştiu că ceea ce vine pe neaşteptate în universul meu are un sens. Ne învârtim prin supermarket să luăm ce mi-a zis mama că are nevoie. Pe lângă noi trec oameni cu gânduri, idei... Fiecare îşi are harta lui pe ziua asta. Hărţi, destinaţii, mici planete ce creează un univers din care facem toţi parte. Luăm ce e de luat şi ne îndreptăm către prima staţie, în care aşteptăm ceva timp mijlocul de transport în comun. Până să sosească 137 observ agitaţia din jur. Un om se şterge pe pantaloni de praful luat de pe cutia ce o căra soţia sa, o doamnă iese în stradă să vadă dacă vine autobuzul, ea îşi aprinde o ţigară, o maşină claxonează, un câine mare scoate capul pe geam dintr-o maşină şi se uită la noi cei din staţie, îmi aprind şi eu o ţigară... ploaia începe. Nu apuc să termin ţigara şi apare autobuzul. Ne urcăm. Este plin. Aerul este greu de respirat, dar rezist eroic. O bătrână stă pe ultimele scaune... se uită în jurul ei, dar pare să nu vadă nimic; cred că nici nu vrea. Întinde o mână pe spătarul scaunului de lângă ea şi respiră profund. Uşile se deschid şi coborâm. Fac câţiva paşi şi mă opresc în spatele unui tânăr care stătea în spatele unei femei: coadă la covrigi. Vine şi rândul meu. Îmi iau un covrig cald cu mac şi sare. Ne urcăm în următorul mijloc de transport. Un maxi-taxi ce pleacă numai când toate scaunele îi sunt pline, altfel cheia nu intră în contact. Aşteptăm ceva timp. Mai rămân două locuri libere. Noi, cei ce aşteptăm devenim puţin iritaţi, dar apar cei doi călători. Se aude zgomotul motorului şi astfel roţile încep să se învârtă pe autostradă. Roţi printre roţi, oameni printre oameni, gânduri printre gânduri, o pasăre ce zboară (ştie numai ea unde)... prefer să adorm, ceea ce şi fac. Ea citeşte rândurile tatălui meu din cartea ce i-o ducem cadou. Se vede Petrochimia. Aer de Piteşti. Coborâm. Ea trebuie să pună un plic la poştă. Când traversăm strada observ pe trecerea de pietoni un portofel. Mă aplec, îl iau şi mă uit în el. Erau banii pe care am zis că-i găsesc. Doar bani, fără acte. Zâmbesc. Ea se uită la mine şi îmi spune: "cu tine nu se poate!". Ideea e că se poate. S-a convins încă o dată că am dreptate, iar eu la fel. :)
Şi acum mă gândesc: toate au legătură! Doar să ai atenţie! Fii atent! Totul e posibil! Suntem creatori a propriei vieţi!
Acum mă gândesc că există amintiri din viitor.

P.S. Tot am fost întrebată câţi bani erau. Răspuns: 680 lei. :)

2 comentarii:


Spune, te rog! :P