Nostalgie





Săptămâna trecută îmi aduceam aminte cât de bucuroasă eram când eram copil că vin sarbătorile de iarnă. Anul acesta, şi chiar de câţiva ani, nu mai simt aceeaşi bucurie. Fiecare vârstă cu "jucăriile" ei.
Mi-am dorit mereu o lume mai bună. Am visat la o armonie deplină. Aştept extratereştrii pentru că pământenii se pare că şi-au pierdut controlul minţii şi mai ales s-au ales cu un dezechilibru al inimii.
Eşti ceea ce gândeşti! - oare sărăcia din casa multor oameni a fost dorită de ei înşişi? Întotdeauna am zis că dacă contează ceva pentru un om este mediul în care trăieşte. Ceea ce te înconjoară te poate face să simţi, să gândeşti şi să acţionezi într-un anumit fel oferit de mediu. Dacă aş fi într-un loc retras de lume automat m-aş preocupa doar de cum m-aş putea descurca să trăiesc în acel mediu. Dacă nu am apa aproape m-aş duce la fântâna cea mai apropiată să car vreo 2 găleţi cu apă, dacă nu am lemne pentru sobă m-aş duce să tai câteva, dacă mi-ar fi foame aş aştepta să se înfierbânte bine soba să pot să îmi prepar ceva. Cât timp mi-ar lua? Clar mai mult timp faţă de cum ar fi dacă aş trăi în oraş unde apa, focul, mâncarea etc. mi-ar fi la îndemână. Nu ne dăm seama de ceea ce avem sau nu avem până când nu suntem supuşi unui mediu prielenic sau neprielnic, depinde de fiecare cum îi este mai bine.
A, am uitat să zic că la ţară, la sat oamenii nu vorbesc despre ce carte s-a lansat de curând sau despre ce film e la cinema. Oamenii de la ţară au alte preocupări, în funcţie de anotimp. Primăvara, deja, încep să muncească pământul, animalele hrănite şi îngrijite, vara muncă, toamnă munca şi iarna muncă iarăşi. Omul de la sat nu stă o clipă şi dacă îşi găseşte timp este doar sp se odihnească, ca mai apoi să înceapă iarăşi să îşi facă de lucru prin ogradă. Sunt sigura că ştiaţi toate acestea şi poate puţin vă pasă multora dintre voi, că doar na' cei de la oras au învăţat carte, tocmai pentru a nu ramane la coada vacii.
Şi e adevărat, că până la urmă, fiecare om îşi are soarta sa. E adevărat că şi-o poate schimba prin decizii radicale, dar, din punctul meu de vedere, tot ceea ce face are un scop. De ce şi România în criză? Că aşa a trebuit să fie. De ce oameni săraci şi oameni bogaţi? Că aşa a fost să fie.
Care e soluţia ca fiecare om să fie fericit? Să-şi urmeze inima, instinctul. Cine o face? Puţini. Efectul de turmă are o puternică influenţă asupra oamenilor. De ce? Aşa a trebuit să fie!
Nostalgie Nostalgie Reviewed by Sabina Laiber on decembrie 29, 2010 Rating: 5

Niciun comentariu:


Spune, te rog! :P

Dacă Dumnezeu ar exista...

                 Dacă Dumnezeu chiar există mi-aș dori să îmi îndeplinească doar o singură dorință.                Îmi doresc ca oamenii s...

Un produs Blogger.