30 martie 2011

Zambile

Picături de ploaie. Vânt. Părul îmi e în toate direcţiile, numai aranjat nu mai stă. Oameni cu umbrele, oameni fără umbrele. Oameni. Intrăm în restaurantul preferat din Drumul Taberei - Bucureşti. Mănânc pe săturate de aproape că mi-aş găsi o poziţie cât mai confortabilă să trag un pui de somn. Telefonul sună. El ne anunţă să ne întâlnim. Staţie de autobuz. Un hoţ este prins. Mă uit la paşii ce se fac prin ploaie. Ştergătoarele parbrizelor creează o melodie. Vântul şuieră. Pic. Poc. Ajungem prea devreme. Ne îndreptăm către "Krishna". Local cu muzică ce îmi aduce aminte de luna septembrie de acum câţiva ani când dansam panjabi. Beau milshake de banane, iar sufletul îmi dansează. Aja! Aja! Apare el cu ea. Devin atentă la jocul timid al privirilor dintre cei doi. El nu ştie ce să zică, ea nu ştie ce să zică. Rotit de cuvinte şi schimbări de stări. Poze. Îngheţata răceşte atmosfera şi aburii ies. Ieşim. Plimbare pe străduţe cu mari şi vechi clădiri. Oameni. Umbrele. Pic. Poc. Poze. Ne refugiem în "Nişte domni şi fii" la un pahar de vin. El şi ea se privesc pe furiş. Lui îi place de ea, ei îi place de el, doar că încă nu e momentul că pic şi poc să vină şi în sufletul ei. Un puşti apare cu buchete de zambile. Moment în care el îi cumpără ei un buchet - zambile albe. Pic şi Poc în ochii ei, unul după altul, se rostogolesc pe obraji. Ea: "nu-s obişnuită să primesc flori. Mulţumesc!" El: o ia în braţe stângaci întrebându-se dacă a greşit cu ceva. La pieptul lui ea îşi exprimă emoţia prin pic şi poc.
Asta a fost tot!
Un moment alb creat de mirosul zambilelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P