26 decembrie 2011

Înainte de sărbătoare...



Din nou observ cum unii oameni din frica că ar putea rămâne singuri trec peste orgoliul personal şi fac în aşa fel încât să nu-l supere pe celălalt: "Ai dreptate, dragă!" Privirea celui care a cedat se mută undeva în pământ. Încă o dată s-a trecut cu vederea peste ceva deranjant. Şi uite aşa se adună cedare după cedare, dar e mare bucurie: Nu-s singur/ă! ...
Mă gândesc că astfel unii dintre noi devenim lipsiţi de independenţa morală tocmai pentru că alegem să fim doi până când SINGURĂTATEA E în DOI. Atât de uşurător este pentru fiecare din relaţia defectuoasă când unul din ei cu mai mult curaj rupe lantul "fericirii" cu riscul asumat ca pentru o vreme să fie singur. Singur, dar, fără a mai dori să-i umple singurătatea şi altcuiva.
E dificil să avem o relaţie armonioasă şi asta pentru că trebuie întâi să ai propria armonie, ceea ce este rar întâlnit. Dar, na' aşa e cursul vieţii: suferim, ne amăgim, ne chinuim în încercări, sperăm etc. până când vine un moment să ne apreciem întâi pe noi înşine şi apoi să ne unim viaţa cu altcineva fie şi pentru o scurtă perioadă (daca e vorba doar de chimie). Unii poate pot ajunge la ceea ce spuneam mai devreme, alţii încearcă o viaţă întreagă, fiecare cu profunzimea lui.
E plin cerul de stele în seara asta senină şi pământul înca e sufcient de darnic încât să ne ofere toate condiţiile pentru a respira fiecare prin suflul propriu existenţial.
Pe scurt am vrut să spun că ne înşelăm atât de mult în privinţa celorlalţi şi asta pentru că nu ştim, clar, când să punem punct singurătăţii în doi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P