21 ianuarie 2012

sahul minţii

Cum să-i spun copilului din mine că trebuie să se obişnuiască că în viaţă se întâmplă şi lucruri care te fac să suferi?
Care ar fi modul cel mai uşor să-i relatez că trebuie să ridice privirea din pământ şi să privească în faţă zâmbind?
Plouă încet şi mărunt şi uşor se topeşte aisbergul creat de mintea ta. Ne ferecăm în propria minte şi ne întrebăm într-un tarziu cine e vinovat.
Privesc în tine ca şi cum aş privi în mine şi gânduri îmi vin val vârtej prin minte.
Cum ai putut să crezi că te-aş lăsa în ploaia de lacrimi?
Tu, atât de departe de civilizaţie, ai închis porţile către comunicare. Plângi.Te îmbrăţişezi şi oftezi.
Te întrebi ce e de făcut de mâine? Te întrebi cum îţi va fi viitorul?
Sunt stări care trec.
Nimic nu e imposibil, chiar dacă, acum, aşa pare.
Totul îţi este permis, atât timp cât tu permiţi să te atingă.

Înţelege că te-am luat deja de mână şi ţi-am atins sufletul cu iubire.
Priveşte trandafirul alb...










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P