27 februarie 2012

Vioara şi lacrima

Era iarnă. Să fi fost noiembrie sau octombrie. Frig, foarte frig. Venisem din oraş şi am trecut pe la un magazin dintr-o staţie de autobuz. În faţa magazinului era un bărbat între două vârste, îmbrăcat sumar având o vioară. Cânta. Intru în magazin să îmi cumpar ţigări şi hârtie igenică.
Auzeam vioara din magazin, doar vioara până când omul a început să cânte şi cu vocea, dar să cânte încât să mi se facă pielea de găină. Mă întorc să mă uit spre el din magazin .. privindu-l prin geam. Vedeam un om îngheţat care cânta la o vioară care mă făcea aproape să plâng.
Întreb vânzătoarea: omul asta stă de mult timp aici?
Vânzătoarea: Da.
Ok, zic eu. Întreb dacă omul a cumpărat ceva până acum
Vânzătoarea: Da, de unde? Cine să -i dea bani pe vremea asta? E nebun! Cântă şi el pe vremea asta?!
... S-a făcut linişte în mine. Am amuţit.
Îi spun: daţi-mi ce aveţi de mâncare! Conserve, ceva, pită.. Nu aveam prea mulţi bani la mine şi iau 2 conserve, o pită şi 2-3 eugenii.
Ies. El se opreşte şi mă priveşte, de parcă ştia că am ceva pentru el.
Mă aşez pe vine şi îi întind punga. Mai aveam 7 lei in buzunar.
Pun 2 lei în căciula şi îi spun: vreau să îmi cântaţi orice, dar orice din SUFLET!
Se uită la mine cu ochi înlăcrimaţi de frig şi începe, măi, dar începe. Era frig. Pielea mi se face din nou de găină, nu de la frig. Ţin să precizez că am observat, fiind în faţa lui, că vioara sa avea doar 3 coarde, că mâinile lui erau degerate, că faţa îi era zbârcită şi că ochii erau albaştri. Acea nuanţă de albastru marin.
Termină melodia şi îl intreb dacă îi este frig şi îmi zice: “nu, nu am de ce, muzica mă încălzeşte, chiar dacă afară crapă pietrele.” Îi mai pun 2 lei şi îi zic că mai vreau o melodie. Omul cu vioara începe să plângă. Privindu-l, inima mi se inmoaie şi lacrimi calde le simt pe obraji. Frig. Amândoi lăcrimam. Îmi zice:"ştii ce îţi voi cânta e foarte important." şi îmi spune că acest cântec pe care îl va interpreta e pentru cineva pe care a iubit-o mult
“Fotoliul din odaie” a Mirabelei Dauer. Şi el mi se prezintă ca fiind Jhonny, iubitul ei din tinereţe. Nu ştiam dacă spune adevărul şi nici nu îmi păsa a cui iubit a fost, dar în mod clar m-a încântat cu melodia cântată cu atâta patos printre lacrimi.
În timpul ăsta se apropie de noi o femeie care îi zice: “te rog, unchiule, nu cânta asta , că îţi face rău!”
El a început să cânte şi mai cu suflet
Termină. Se ridică de pe bordura de asfalt şi îmi zice: "Mă scuzaţi puţin, să nu plecaţi! Revin."
Rămân cu femeia ce se uita lung la mine, până când mă ia brusc în brate şi pe care o aud la ureche spunându-mi: “mulţumesc, domniţă!”
Omul revine. Eram emoţionată de tot ce se întâmpla. Scot ultimii 3 lei din buzunar şi îi pun în căciula. Le urez toate cele bune şi dau să plec.
Omul se uită lung la mine  (prin mine) şi nu îmi zicea nimic, aveam impresia că se uită direct în sufletul meu. Face un pas spre mine şi îmi ia mâna şi mi-o sărută. Ridică privirea şi îmi spune: “Eşti un înger, domniţă! Un înger printre oameni! Sunt sigur că o să ne mai vedem!"
Am înroşit instant.
Îmi spune satul de unde e şi să-l vizitez odată, să întreb de el şi sigur o să fiu primită cu dragoste şi cu berbecul la proţap.
Am plecat.
Nu am să uit niciodată întâmplarea asta! - ca multe altele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P