13 iunie 2014

Mă umpli cu oxigenul iubirii!


 Respir adânc şi dau afară din pieptu-mi aerul care nu îmi face bine fiinţei... De când te-am cunoscut, şi am siguranţa că te ştiu de mai multe vieţi, trag aer des in piept... Mă întrebi de ce oftez... Eu îţi spun doar că am sufletul mic şi nu încape mereu oxigenul iubirii ce mi-l transmiţi cu atâta forţă. Până acum eu nu am ştiut, simţit sau poate nu eram pregatită să primesc oxigenul iubirii. Îmi face bine să mă iubeşti. Mi-am dorit mereu pe cineva care să mă iubească cum o faci tu. Ai apărut in viaţa-mi când mă aşteptam mai puţin... chiar nu mai aveam speranţă că exişti şi mă consolasem cu ideea că ai fost doar în visele mele. Dar nu! TU ai apărut!. Tu m-ai căutat.
Ce bine că ai avut inspiraţia să mă abordezi, chiar dacă eu nu mai aveam chef de nimic. Ai avut răbdare cu mine. Şi cu mine e greu. Am avut multe reclamaţii în trecut legate de viaţa în cuplu... Mulţi mi-au zis că sunt rece, chiar dacă eu eram caldă... Au avut mulţi aşteptări de la mine şi, poate, sigur şi eu am avut aşteptările mele. Nu a fost să fie! Trecutul este trecut şi acolo rămâne!
Te iubesc deja şi îţi mulţumesc că mă iubeşti!
Aseară priveam luna... Nu mai văzusem de foarte mult timp o lună aşa de frumoasă. O minge albă şi luminoasă pe cer... Frumoasă imagine! Dacă închid ochii o văd din nou. :)

O să râzi, poate, de mine la ce îmi imaginam când priveam ca un copil luna... Îmi imaginam că acolo pe lună este inima noastră cu dorinţele noastre înălţate... Nu prea văd eu bine mereu, dar pot să îmi imaginez că văd. Da, acolo e inima noastră comună! :)
Dar ştii tu, oare, că noi avem o inimă comună şi aici pe Pământ? Lasă-ţi capul pe pieptul meu şi ascultă-mi inima cum imi bate mai repede când te simte că eşti atentă la ea.
Te iubesc e puţin spus... Îmi doresc să ne iubim ca acum şi peste 20 de ani! :) Dacă e să uităm că ne iubim ştii ce fac? Rog luna să ne trimită inima noastră de care ea are încă grijă şi acum.
Să iubeşti şi să fii iubit e o minune! Rar se întâmplă să trăieşti miracolul iubirii... Oricum când iubeşti şi eşti iubit curat simţi că luna nu e degeaba pe cer.
Răsuflu liniştită... fac loc aerului tău... respir cu ajutorul nostru... :*



2 comentarii:

  1. Anonim08:58

    Frumos iubesti, Sabina!
    Este norocos ce-l pe care il iubesti. Il invidiez. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Multumesc!
      Imi pare rau ca esti invidios pe fericirea altuia!
      Iti doresc sa iubesti si sa fii iubit!

      Ștergere


Spune, te rog! :P