Te iubesc, omule!

De mai bine de 2 saptamani am tot umblat peste tot pe unde am putut fizic si mental.

Am cunoscut oameni noi si m-am reintalnit cu oameni vechi, am vazut situatii, am simtit diverse si am observat cum fiintele umane se misca in felul lor unic caracteristic incercand din rasputeri unii sa supravietuiasca si altii sa evolueze.

Trebuie sa precizez ca nu detin adevarul absolut si ca tot ceea ce voi scrie mai jos este doar parerea mea umila despre ceea ce am trait in ultima perioada.

Cea mai impresionanta intalnire am avut-o cu Ana Maria - o pustoaica majora din Piatra Neamt - la a patra ediție a Festivalului Național al Artei și Creației Persoanelor cu Dizabilități intitulat “Oameni Aproape Invizibili”, organizata de catre Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR). M-am nimerit pur si simplu pe acolo si recunosc ca nu ma simteam bine, ma simteam exclusa si am vrut sa plec cat mai repede, dar am asteptat aproape pana la sfarsit. Si bine am facut! Inainte sa plec m-am oprit sa o felicit pe Ana Maria ca a avut curajul sa spuna de fata cu toti cei prezenti ca nu ii place atmosfera mortuara a evenimentului. Am aflat ca picteaza si m-a uimit ca a fost mai directa decat as fi putut sa fiu eu.

Ma bucur cand intalnesc oameni numai suflet! Sunt sigura ca in timp se va lega o prietenie frumoasa cu toti oamenii noi pe care i-am intalnit si cu cei pe care ii voi intalni.

Tot la acel eveniment am cunoscut o doamna interesanta, Teodora, om de radio si iubitoare de muzica folk la care pe 5 decembrie am sa participla lansarea de carte https://www.facebook.com/events/215373432230627/.

Oamenii sunt frumosi, indiferent de ce religie, culoare, aspect fizic au!

Mai devreme mi-am adus aminte de cel mai fain baiat (nu era foarte fain fizic, dar se pare ca frumusetea interioara isi spune uneori cuvantul) din viata mea de adolescenta: Ionut P. Pe vremea cand ne-am intalnit eram doar in clasa a 8-a si el era elev de liceu la Teologie... stiam ca ma place pentru ca mi-a spus-o aratandu-mi prin fapte cat ma iubea. Ma "poreclise" Brenda (Shannen Doroty) dupa actrita din serialul Beverly Hills 90210.

Doamne, ce au trecut anii! M-am revazut cu el si dupa ani cand era agent de vanzari, apoi cand a devenit mare director la o firma renumita afland ca e fericit si are si o familie frumoasa.M-a bucurat si ma bucura inca ca nu si-a schimbat caracterul. Asta e mare lucru! Este o persoana importanta in viata-mi, pentru ca m-a invatat ca e important sa nu uiti de unde ai plecat.

Recunosc ca mie imi e teama de succes! Poate de aia am inceput sa "promovez" arta si cultura romaneasca, pentru a ma ascunde pe mine de mine, evident si de restul lumii.

Putini oameni ma stiu cum sunt de fapt si asta pentru ca ani dezile am construit in urul meu un zid rezistent care ma face sa par o dura. Ma amuza cand vad oameni intimidati de sobrietatea mea. Chiar ieri am fost la cimitir sa aprind o lumanare unchiului meu si bunicului (pe care nu l-am cunoscut). Am un ritual ca de fiecare data cand vin la ţară sa merg in cimitir si sa ascult concertul de liniste de printre morminte privind lung la versurile de mai jos scrise pe crucea unchiului meu.

Dupa ce am iesit din cimitir m-am intalnit cu un cersator. evident la biserica sunt cei mai multi cersatori, ca doar e de primit in numele mortilor. Clar ca am fost abordata de umilul cetatean care imi cerea bani de o paine. Si ii spun:

- Ma duc sa iti cumpar o paine.

- Doamna, paine imi iau.

- Mai, si daca nu iti iei ce iti fac?

- Ma bati, doamna!

Am ramas socata sa aud un astfel de raspuns, am scos bani din buzunar si i-am dat urandu-i sanatate. Indepartandu-ma de el ma intrebam in sinea-mi: Oare am asa o faţă de bătăuşă sau bietul de el a fost si este bătut?

Viata asta e atat de imprevizibila. De curand am aflat prin mica calatorie prin Pitesti ca au murit sau sunt pe cale sa moara cateva persoane tinere. E adevarat ca ne nastem pe rand si murim pe sarite. Nu inteleg de ce exista boala incurabila, de ce e nebunia asta dupa putere, de ce murim si de ce ne nastem!

Sunt multe intrebari si se pare ca am si mult timp sa mi le si pun. :)

Unii nici nu au timp sa se ai gandeasca ca in curand vin sarbatorile si sa se bucure de sosirea lor, iar eu filosofez la 4 dimineata. Da, nu am responsabilitati, gen copiii, serviciu sau greutati materiale. Am avut noroc de parinti care m-au invatat sa ma multumesc cu putin, iar copiii se pare ca nu a fost sa fie sa am in aceasta viata.

Odata aveam regrete, acum nu ma mai astept la nimic de la nimeni, din contra ma astept de la orice de la oricine. Am invatat in timp sa nu mai fiu surprinsa, ci doar sa accept ceea ce mi se intampla. Ieri mi s-a pus o intrebare esentiala, si anume: Sabina, care e cea mai mare realizare a vietii tale pana acum? Am raspuns simplu: ca traiesc!