7 decembrie 2017

Eliberare de mine din mine

Libertatea ta nu depinde de nimeni.
Nu aparţinem nimănui, nici măcar nouă înşine şi asta pentru că nu ne cunoaştem, nu ne-am oferit atenţie, nu ne-am conectat la firicelele de lumină dintre suflet şi minte.
Frumos spunea James Joyce:
"Când crezi că ai scăpat de toţi, dai de tine, şi nu mai ştii încontro s-o iei...".


I like your free spirit and
your beautiful soul.
I know: I don't know you!
But I know myself and
you are here with me...
in me... in you... for us...
with joy and peace!







5 decembrie 2017

În dimineaţa ajunului de Moş Nicolae

Sunt o persoană matinală şi azi am avut puţină treabă prin oraş. Cum nu îmi băusem bine cafeaua de dimineaţă mi-am făcut planul să o beau la McDonald's de la Romană. Zis şi făcut. Stând la coadă până să comand ceva am fost luată prin surprindere (şi nu numai eu şi toţi cei din jur) de un domn foarte vesel ce cânta (nu am recunoscut melodia) şi care tot scotea în evidenţă că purta mănuşi din acelea chirurgicale. Evident că pe mine m-a făcut să zâmbesc, dar domnii şi domnişoarele de dincolo de tejghea erau deranjaţi şi au chemat paza. Mi-am comandat un cappuccino cu 3 pliculeţe de zahăr (mereu dulce orice beau :)) şi un sandwich. Am căutat o masă unde să am lumină naturală şi eventual mai de 2 locuri. Am găsit destul de repede, fiind atât de dimineaţă 8:20... Şi cum stăteam aşa liniştită şi îmi făceam planul pentru restul orelor ce urmau, amestecând zahărul în cappuccino, în faţa mea începe să se deruleze o scenetă de teatru cu actori necunoscuţi. O doamnă în vârstă (trecută lejer de 70 de ani) mică de statură, dar cu ochi care îi luceau în cap îi spune unui domn dacă vrea şi el o cafea. Domnul umil îi spune că da. Bun. Am crezut că sunt împreună, dar s-au aşezat la mese diferite. Cu toate că îmi propusesem să mai citesc din cartea "Nimeni alături de mine" de Nadine Gordimer pe care o aveam la mine... prefer să privesc în continuare la cei doi vârstnici simpatici. El tacticos bea cafeaua şi mânca cu poftă din croissant, iar bătrânica se tot agita la masa ei să îşi aranjeze hainele, geanta cât mai ordonat. Zâmbeam că m-am prins că e tipicară. Domnul mă vede că îl privesc şi profit de ochii lui către mine şi îi fac o poză.
Îmi dau seama că nu am prins-o şi pe doamna cu faţa şi încerc să prind momentul să o surprind.
Reuşesc! Pe faţa ei se vedea mulţumire. După cum se observă consuma cafea de la McDonald's - McCafe (care sunt un picuţ mai scumpe ca alte produse alimentare de la Mc)... mă uitam la ea şi mă gândeam ce gest frumos a putut să facă... Încă nu îmi dădeam seama sigur dacă îl cunoştea pe domnul de alături. Şi mi-am confirmat cât de cât când domnul s-a dus la masa ei şi i-a spus "bogdaproste".



Evident că nu eram convinsă şi după plecarea domnului îmi fac curaj şi mă duc la doamna din faţa mea şi îi spun: 
- Mă scuzaţi că vă deranjez! Masa mea e acolo şi din întâmplare am văzut toată faza cu domnul. Îl cunoşteaţi?
Doamna zâmbind şi uitându-se atent la mine (normal că se uita cine naiba sunt de apar aşa la masa ei) îmi spune: - Nu! I-am dat de pomană! 
Iar eu: - Felicitări, doamnă! Rar am mai văzut asemenea gesturi!
            - Draga mea, am dat de pomană pentru toţi morţii şi vii mei şi o fac mereu. Dar să ştii că nu dau oricui! Omul acesta ai văzut că era mai spălat şi plus că nu a cerut el.  Dar, hai, nu vii la masa mea?
 Îi spun că am ceva de citit, dar îi mulţumesc pentru clipele minunate de mai devreme şi m-am dus la măsuţa mea. Şi doamna îmi zice de la masa ei de acolo: - Domnişoară, precauţia este înţelepciune! Nu am auzit de prima dată şi am pus-o să repete. Aleg să las ce aveam eu de citit şi mă duc la masa ei... unde evident începe o discuţie de aproape o oră pe diverse teme. O să redau ce îmi mai aduc aminte.
- Câţi ani ai, păpuşică? Pari tinerică şi cu sclipiri de inteligenţă.
- 36 de ani, doamnă, iar inteligentă sunt cât să pot să mă bucur de lucruri mărunte.
- Auzi, eu sunt o femeie curajoasă! În viaţa mea nu mi-a fost frică de nimic! Când văd o nedreptate, chiar dacă sunt femeie şi nu sunt puternică ca un bărbat am suplinit prin a fi puternică tare cu mintea. Ştii că gândul poate să ucidă?
- Ştiu, doamnă. Ce vârstă aveţi dumneavoastră şi ce meserie aţi avut înainte de pensie? Îmi răspundeţi doar dacă doriţi.
- Ce meserie? Poate vrei să spui câte meserii. Dar eu încă mai lucrez!
- Da? Ce anume?
- Sunt terapeut! Şi e meseria cea frumoasă pe care o fac de ani de zile şi nu întâmplător am ajuns să o fac, a fost o conjunctură.
- Terapeut de ce, doamnă?
- Fac bine la oameni. Sunt terapeut de masaj. 
- A, masaţi. Dar mai puteţi?
- Pot până mor. Ştii câte am eu de făcut? 
- Nu ştiu, doamnă, dar puteţi să îmi spuneţi.
- Nu am teamă de nimic şi tot ce îmi propun fac. Mereu aşa am făcut! Am avut doi soţi. Pe unul l-am iubit, dar a murit, iar pe al doilea l-am luat pentru bani, dar am divorţat de el că nu putea să facă copii şi eu aveam deja băiatul de la primul meu om, ce om... şi ăsta al doilea nu îl suporta pe copilul meu bun şi i-am zis pa şi la gară. 
Au fost multe cuvinte despre multe subiecte. Mi-a povestit întâmplări de după război, de cutremurul din 1977, de Cernobâl, de mama sa, de sora ei moartă de cancer, de clientele dânsei şi chiar că scrie poezii şi că le va publica.
Trebuia să plec să mă întâlnesc cu buna mea prietenă Ioana să o duc la şcoală. Îmi cer scuze doamnei că trebuie să plec, pentru că într-adevăr mi-a făcut plăcere şi ea îmi spune: 
- Auzi, verba volant scripta manent, ia lasă-mi numărul tău de telefon. 
Am zâmbit şi i-am dat cartea mea de vizită. Se uită ea lung la mine şi zice: 
- Eşti persoană importantă de ai carte de vizită! 
- Nu, doamnă, doar am cărţi de vizită. Nu e nimeni mai important decât mine sau decât oricine altcineva.
- Auzi, domnişoară, aveţi o faţă atât de luminoasă şi mi-aţi făcut ziua mai bună cu vorbele dumneavoastră sincere, că aveţi mâna rece. Să continuaţi să interacţionaţi cu oamenii. V-am spus eu de la bun început că sunteţi pasărea care trezeşte. 
Păsăre, pentru că mă întrebase mai devreme în ce an sunt născută şi sunt cocoş de metal.
Am plecat zâmbind să mă întâlnesc cu Ioana căreia i-am povestit cele întâmplate cu bătrânica. Ioana în vârstă de 10 ani m-a ascultat atentă. Am aşteptat autobuzul şi în autobuz Ioana îmi spune: 
- Sabina, vreau să fac şi eu o faptă bună azi!
- Ce te reţine, Ioana?
- Nimic. Hai să facem împreună acum!
- Hai! (dar nu ştiam ce vrea)
- Dă-te jos de pe scaun şi mă dau şi eu şi le oferim locul celor două femei în vărstă de lângă noi!
- Ok, dar o să stai cel puţin 5 staţii în picioare.
- Şi ce dacă! Sunt tânără!
Zis şi făcut. Eram amândouă în picioare sprijinându-ne de uşa spate a autobuzului. Îi spun că poate când o să fie bătrână şi ei o să îi cedeze cineva locul. O doamnă care şedea şi a observat şi a ascultat ce vorbeam noi îi cere Ioanei să stea la ea în braţe. Nu a vrut. Dar m-a tras de mânecă şi îmi şopteşte la ureche: -   Sabina, s-a întâmplat mai repede să mi se cedeze locul şi culmea chiar să fiu ţinută în braţe. Zâmbeam.
Doamna îmi spune să îmi trăiască că e superbă. Îi spun că nu e a mea, dar da, să fie fericită şi sănătoasă. Doamna insistă şi îmi spune că sunt ceva cu ea că părem apropiate. Confirm că e prietena mea cea mai  mică şi cea mai bună şi zâmbesc.
Când am coborât din autobuz îmi venea să strig de fericire. Am întrebat-o pe Ioana cum se simte şi a zis că foarte bine. Super!
Am ajuns prea devreme pentru a o duce la şcoală şi o întreb dacă vrea în parc sau să mergem să îi iau şi să îi ia ceva mamei ei de Moş Nicolae. I-a plăcut ideea şi am mers. Am fost foarte curioasă ce îi va cumpăra mamei ei. I-a cumpărat un înger de plastic superb care luminează.
Şi uite aşa îngerii sunt mereu cu noi, printre noi... prietenii nostri, familia noastră, străinii de pe stradă...
Am avut o zi minunată şi asta doar pentru că azi am început să mă machiez.


              

29 noiembrie 2017

Poate...

Poate de multe ori am păşit în urma ta şi nu am realizat că mergeam chiar pe urmele tale
Te caut de multă vreme...
Am crezut de câteva ori că te-am întâlnit, dar erau doar cioburi din ceea ce te-am construit in mintea mea
Uneori se mai întâmplă să am impresia în vis că ne ţinem de mână şi păşim împreună pe acelaşi drum
Acum eu sunt aici şi tu eşti acolo...
Va sosi acel moment când mă vei privi şi voi recunoaşte în mine bucuria că eşti TU!


26 noiembrie 2017

Printre oameni şi cărţi la Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură

Când ai aşteptări cu siguranţă ele vor fi spulberate şi vei învăţa din nou să iei lucrurile aşa cum sunt...
Am fost şi anul acesta la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură organizat la Romexpo în Bucureşti. Mi-am dat seama că va fi aglomerat şi am preferat să merg cu tramvaiul 41. M-a uimit că mulţi oameni călătoreau alături de mine în aceiaşi direcţie. Am zâmbit când în staţia Lujerului a urcat un domn cu acordeonul şi a început să cânte de mama focului https://www.youtube.com/watch?v=vwoMxIdvVV8 :) Doar că majoritatea călătorilor mergeau pentru câteva ore spre casa temporară de cultură de la Romexpo.
Cum era şi evident aglomeraţia a început din parcare, unde maşinile erau în forfotă deplină să îşi găsească un loc de aşteptare... Am intrat în clădire cu greu după ce am stat la o coadă de 20 de minute să iau biletul de acces. Simţeam deja haosul de la intrare, dar cum am făcut primul pas spre cărţi... am dat de o mare baie de oameni... deja mă simţeam ca în metrou în orele de vârf... cu greu m-am strecurat prin marea mulţime să ajung la standul editurii Librex unde Nataşa Alina Culea avea lansarea cărţii "Visele nu dorm niciodată". Nu o cunoşteam pe Nataşa personal şi nici măcar nu i-am citit vreo carte, doar ce am purtat câteva discuţii pe Facebook şi astfel mi-am zis că era momentul să observ cât de cât omul. Din puţinele clipe petrecute împreună, mai mult pentru a ieşi o poză bună de postat pe reţeaua de socializare, am realizat că are un număr însemnat de cititori. M-am bucurat să îi văd emoţiile bine ascunse din timpul lansării cărţii. Da, este o blondă superbă, şi ai spune că nu are nimic în cap, dar dacă o priveşti dincolo de aparenţe poţi sesiza că a avut o viaţă zbuciumată din care până în prezent a ieşit victorioasă, tocmai pentru că a împărtăşit multe trăiri în romanele sale. Sunt sigură că o să mai aud de ea şi numai de bine. :)

Am plecat pâş pâş de la lansarea Nataşei cu gândul să văd ce se mai întâmplă prin jur. În afară de mule feţe, trupuri mai să mă dea de-a dura o vreme nu am ştiut pe unde merg, mergeam cu valul din faţa mea. Deja mă iritam, dar îmi spuneam în gând "Sabina, oamenii aştia sunt iubitori de cultură şi minţi luminate nu numai de bec, ci de cunoaştere..." şi uite aşa am ajuns undeva pe la etaj şi aud relativ în surdină o melodie a copilăriei https://www.youtube.com/watch?v=VjDNScMvfJY 
M-am oprit brusc cu riscul să fiu călcată de picioarele grăbite din juru-mi şi am privit către zona de unde auzeam melodia... am rămas mută (oricum nu m-aş fi auzit dacă aş fi vorbit) pentru că în faţa mea pe partea stângă la un stand Margareta Pâslaru dădea autografe. Sincer vă spun că pentru câteva clipe am crezut că nu mai respir, aveam emoţii să o văd, nici acum nu îmi explic de ce. :) I-am făcut repede o poză când am considerat că nu observă...

şi apoi m-am dat într-o parte să o privesc. Nici nu ştiu câţi ani are, dar sincer nici nu îmi pasă, pentru că vărsta e doar un număr. Important este ce stări ai trezit în oamenii din viaţa ta. Această doamnă a încununat şi încunună cu multe bucurii milioane de copii mari şi mici. Şi cum stăteam eu aşa şi mă uitam ca mâţa la o "icoană" a culturii române... Margareta Pâslaru mi se adresează: "De ce mă priveşti de la depărtare şi nu vii să stăm de vorbă?" Ups! Nu îmi venea să cred că m-a observat şi parcă îmi mâncase pisica limba. :) M-am dus mai aproape şi mă uitam uimită de cum arată şi normal că nu m-am putut abţine şi cu toate emoţiile i-am spus: "Arătaţi ca o papuşă!" Mi-a zâmbit şi mi-a spus să nu o deochi. Iar am dat cu nuca în perete şi am spus: "Pu pu, să nu vă deochi!" Am tras aer în piept şi i-am relatat că mama mea o admiră şi o urmăreşte pe Facebook şi uite aşa mama s-a ales cu un cd cu autograf de la Margareta Pâslaru. 
I-am urat doamnei multă sănătate şi am plecat să fac din nou o baie fierbinte de mulţime şi cum mergeam aşa aud in spatele meu două doamne discutând: "Oare îi cumpără generaţia tânără cd-urile Margaretei Pâslaru?" Am zâmbit, m-am oprit brusc, am scos din buzunar cd-ul cu Veronica şi le-am spus doamnelor: "Da, cumpărăm! Şi nepoţii mei ştiu de Zâna din filmul "Veronica"". Doamnele uitându-se cu uimire la mine îşi spun una alteia: " - Ia uite, tu! 
                                                                                 - Mai ştiu aştia mici de muzica bună! "
Mda... culmea că mulţi tineri ştim ce se asculta în perioada comunistă şi interbelică din România!
Am trecut peste acest moment zâmbind şi de la distanţă văd coperta unei cărţi care îmi face cu ochiul "Lup nebun"... am simţit tristeţe dintr-o dată, dar zâmbetul larg a unei persoane m-a desprins de simţământul meu... Era Cristina Podoreanu. Şi pe ea nu o ştiam personal, ultima şi singura dată vâzând-o acum ceva ani la înmormântarea lui Geani http://sabina-laiber.blogspot.ro/2014/04/moartea-nu-iarta-pe-nimeni.html...   M-a uimit că, chiar dacă aveam părul strâns special să nu fiu recunoscută de nimeni, Cristina a reuşit să mă recunoască. Este adevărat că ea are unele calităţi ale fiinţei ei pe care şi le-a conştientizat. :) Mă bucur că a  avut lansare şi la Gaudeamus şi îi sunt recunoscătoare din tot sufletul că face posibil ca Lupul Nebun să rămână nemuritor!
Evident că nu am omis să nu imortalizăm momentul şi chiar mi-am dat puţin drumul la păr. :)
Nu am mai stat mult, că deja mă rodea stomacul de foame şi am căutat cu disperare ieşirea. Din nou o întâlnesc pe poeta Ioana Burghel (pe care o ântâlnisem mai devreme şi reuşisem să vorbim despre ce a mai făcut fiecare cu viaţa ei de acum 5 ani când ne-am văzut ultima dată la Târgu Jiu) şi îi spun cu drag la revedere. Iar mersul piticului până când aud vocea unui bărbat şi o recunosc... era a asistentului universitar (pe atunci când am fost studentă la folosofie) Leonid Dragomir. Am început să îl privesc şi să-l ascult. Recunosc că nu am înţeles nimic, vorbea despre cartea cuiva, dar nu funcţiona microfonul bine. Asta este una din marile probleme la Gaudeamus: sunt multe standuri de cărţi, editură lângă editură, şi lansări de cărţi unele lângă celălalte. Deci ce să înţelegi?Nimic! E haos total!
Organizatorii ar trebui să facă ceva în sensul acesta. Să pună, domn'e, lansările de carte la minute diferite sau chiar ore diferite. Este tărg internaţional de carte, dar limba română se vorbeşte în mod special, şi când vorbesc mai mulţi oameni în acelaşi timp... clar se creează un zgomot infernal.
Cu greu am reuşit să ies din furnicarul de la Gaudeamus şi m-am bucurat de aerul rece de afară. Ceaţa se instala uşor şi un cârd de ciori dădeau tărcoale cupolei clădirii Romexpo. 
Trafic infernal instalat în capitala europeană Bucureşti! Fac abstracţie ca în fiecare zi şi mulţumesc în gând că am avut o zi plină. 

20 noiembrie 2017

Privind direct în ochii oamenilor sunt copleşită de simţiri intense

Cine eşti tu? Întrebarea care a bântuit precum o fantomă generaţii întregi... şi tot nu s-a găsit un răspuns clar, fiecare îşi are propria definiţie, dar care nu e general valabilă.
În ultima perioadă am întâlnit oameni şi oameni pe care i-am privit direct în ochi şi le-am ascultat poveştile. Şi ce poveşti!!! Am realizat că nu am nici un motiv să mă plâng de viaţa-mi, chiar sunt norocoasă.
Mi-am dat seama că nici o viaţă nu se compară cu alta. Fiecare avem cărarea noastră pe care urcăm sau coborâm, uneori ne mai întâlnim unii cu ceilalţi la intersecţii de drum. Poate cedăm trecerea unora în sufletele noastre, poate doar respectăm regulile de circulaţie şi ne vedem mai departe de drum sau pur şi simplu ne ciocnim cu o persoană pentru ceva timp ale căror reacţii ulterioare au rezultate chiar pentru toată viaţa.
Îmi vine să şi plâng când mă gândesc cât de idioată am fost să mă plâng ani de zile că nu mi-am găsit drumul nerealizând că mereu am fost pe calea mea. Din fiecare experienţă am învăţat şi am fost învăţată.

Îmi place să petrec mult timp prin natură şi chiar azi dimineaţă când culegeam iarbă pentru păsări mă şi gândeam că firul de iarbă nu are atâtea întrebări existenţiale cum are o fiinţă umană... firul de iarbă creşte pur şi simplu... Nu e rău să ne întrebăm cine naiba suntem şi ce căutăm pe aceste tărâmuri, doar că prea multe gânduri duc la depresie, de aia trebuie acţiune. Am întrebat un prieten de ce a ajuns după urmarea unei facultăţi cu specific uman să repare motociclete. Răspunsul m-a năucit: "Sabina, de foame! Şi aşa foame mi-a fost încât a început să îmi placă ceea ce fac!" Clar că orice "foame" te provoacă să te "alimentezi" cu ceea ce îţi e la îndemână (deloc întâmplător, nu există coincidenţe) să îţi satisfaci "poftele" imediate.
Am întâlnit oameni singuri şi atât de fericiţi în singurătatea lor. Adevărul este că fugi ce fugi de tine, dar şi când te întâlneşti cu tine e o revelaţie. Mie una nu mi-ar ajunge o viaţă să mă observ şi să mă minunez de ce fantastic este corpul meu şi cât de fabuloasă este mintea mea.
Te-ai gândit că liniştea şi armonia depind doar de tine? E uşor să zici că da pentru că cunoşti teoria fericirii, dar practica te omoară. Să trăim în teorie sau din teorie?Sau mai bine să faci tot ce îţi trece prin cap (fără să atentezi la siguranţa ta sau a altor oameni) pentru a nu mai avea regrete?
Viaţa înseamnă acţiune! Ţi-ai băut paharul de apă de dimineaţă şi ai privit cerul?

23 septembrie 2017

tu mereu eu!

În afară de tine nu am încredere totală în nimeni!
Tu îmi eşti mereu aproape, chiar dacă cred că altă persoană ar trebui să fie…
De fiecare dată când închid sau îmi deschid ochii:
exişti.
Nu ştiu cum reuşeşti să mă suporţi când mă atac din nimicuri
Clar calitatea ta cea mai de preţ este să fii cu mine de la început până la sfărşit!

Unii îţi zic suflet, dar eu prefer să îţi spun inimaginabilul suflu al exitenţei mele pe pământ.

23 august 2017

Scrisoarea de la copilul meu nenăscut



“Dragă mamă,

mi-aş fi dorit să te cunosc şi să mă bucur de îmbraţişarea ta caldă şi iubitoare, dar se pare că în această viaţă atât tu cât şi eu nu am ales să ne întâlnim.
Totuşi, mami (îmi pot permite să îţi spun aşa, da?), de ce ai ales să nu mă aduci pe lume?
De ce ai ales să te bucuri de zâmbetele, să te laşi copleşită de atingerile sincere, să le răspunzi cu blândeţe la toate întrebările, să te joci şi să le spui poveşti fantastice altor copii şi nu mie?
Mami, ştiu că m-ai dorit şi că mi-ai fi oferit multă iubire, dar tu ai decis să nu exist, decât aşa în scrisorica asta!
Mami, eu te iubesc chiar dacă nu te cunosc, că am aflat eu de la alţi copii cu mame că dragostea părinţilor este magnifică şi e necondiţionată!”
Aceste gânduri mi-au venit în cap de câteva ore şi mă gândesc dacă există posibilitatea ca un sufleţel neexintent pe pământ poate să transmită acest mesaj…
Iar dacă se poate, că cică nu îţi poţi imagina ceea ce nu există, i-aş răspunde cu drag la scrisorica lui în felul următor:

Dragul meu copil nenăscut,

Sunt uimită de gândurile tale transmise şi îţi pot spune că, da, într-adevăr dacă ai fi existat te-aş fi iubit din prima până la ultima clipă a vieţii mele.
Am ales sau poate aşa a fost să fie să nu exişti şi uneori îmi pare bine şi alteori îmi pare rău.
Îmi pare bine că nu te-am născut pentru că nu ştiu dacă aş fi fost o mamă aşa cum ţi-aş fi dorit-o. În general copiii realizează ce părinţi minunaţi au avut (asta în cazurile cele mai fericite) atunci când ei nu mai sunt sau atunci când sunt şi ei părinţi. Societatea în care te-aş fi adus nu este una tocmai prielnică dezvoltării pozitive a unei fiinţe umane. Din ceea ce am experimentat până acum în călătoria mea în această viaţă am văzut multe situaţii în care oricât de mult ţi-ai dori să fie bine pentru copilul tău, nu depinde doar de tine. Sunt o mulţime de factori care constrâng educarea unui copil începând din primele zile de viaţă şi urmând până la perioada de aşa zisa maturitate. O să îţi dau câteva exemple, că poate părea că te-am aburit puţin până acum.
Dacă te aduceam pe lume mai mult ca sigur te-ai fi bucurat doar de prezenţa mea în viaţa ta şi asta pentru că eu am înţeles că iubirea autentică dintre doi oameni există doar în poveşti, dar şi acolo e cu semn de întrebare … toate poveştile se termină “şi au trîit fericiti până la adînci bătrâneţi”, dar probabil nu împreună, ci separat.
Nu aş fi suportat să nu te bucuri de pace şi armonie în casa copilăriei tale şi ţi-as fi ocupat timpul cu tot ceea ce aş fi presupus că ţi-ar face placere. Timpul petrecut cu mine ar fi fost destul de puţin, şi asta pentru că ar fi trebuit să muncesc cel puţin 8 ore pe zi pentru a-ţi asigura traiul. Aş fi fost stresată să îţi dau tot ceea ce nu am avut eu în copilărie şi de aici tu ai fi simţit că aş fi fost mereu nemulţumită.
Acum, de când trăiesc eu pe aici, e o responsabilitate enormă să ai copil pentru că în orice clipă se poate întâmpla ceva rău. Îţi explic: poţi să ai un accident de maşină foarte uşor, nu mai e ca pe vremea mea când băteam mingea în mijlocul străzii fără să ne pese de vreo maşină că trece şi asta pentru că nu erau atât de multe maşini, Acum locurile de joacă sunt monitorizate şi asta deoarece există teamă că în fiecare secundă că se poate întâmpla ceva nu tocmai bine. Acum sunt la modă tabletele, telefoanele cu aplicaţii, filme 3 d, lasermax, etcetera.
În concluzie nu mai e libertate, ci totul e ghidat cumva ca generaţiile ce vor urma să devină un fel de mici roboţei. Poate mă insel şi îmi doresc să mă ănşel. Nu mi-aş fi dorit să plângi că nu ai jucăria x care e foarte scumpă şi o vezi des în reclame de la televizor sau de pe internet. Nu mi-ar fi plăcut deloc să suferi,chiar dacă nu ai fi realizat că suferi lipsit fiind de sentimente în jurul tău.

Îmi pare bine că nu exişti şi îmi pare rău că nu te am prezent în viaţa mea pentru că într-adevăr ai fi fost o provocare imensă!

20 iunie 2017

Bunul simţ pe cale de dispariţie

Mă uit în jurul meu şi tot observ cum oamenii sunt din ce în ce mai trişti urmăriţi de aceiaşi întrebare: unde e raiul? Raiul şi iadul sunt aici: pe pământ. Fiecare om trăieşte clipe de fericire, clipe de durere. Normalitatea mea e anormalitatea altuia şi invers. Poate adevărata înţelepciune e aceea când te preocupi ca tu măcar să fii bun şi să dăruieşti cu bucurie necondiţionată fiecare clipă altuia.
Da, sunt oameni care uită să se gândească că poate prin comportamentul lor distrug visele altor oameni şi sunt lăsaţi să îşi continue acţiunile. Nu!!! Orice rău trebuie tăiat din rădăcini!
Dacă vezi că cineva aruncă o hârtie pe stradă să o culegi şi să i-o dai omului care tocmai s-a descotorisit de ea.
Dacă cineva te înjură să îi spui că îi mulţumeşti că îţi arată cum nu trebuie tu să vorbeşti.
Dacă vezi un om că a luat o jumătate de covrig de pe jos şi a mâncat să te rogi ca acela să aibă şansa să îşi permită mâncare în viitorul cât mai apropiat. (am văzut o astfel de fază şi m-am şocat... nu am îndrăznit să îi ofer omului ceva bănuţi de teama de a nu fi refuzată. Mi s-a întâmplat să ofer unei tanti o pâine, că asta cerea, şi să fiu înjurată.)
Dacă tu crezi că viaţa ta e nenorocită având sănătate să te gândeşti că alţii nu au, chiar dacă au o grămadă de bani. Banii nu ajută în situaţii medicale grave, ci doar atitudinea pe care o ai legată de boală.
Dacă iubeşti şi nu eşti iubit să te bucuri că poţi să iubeşti.
Dacă vrei cu adevărat să creezi armonie fii în armonie cu viaţa ta!
Ştiu că toate sunt uşor de zis şi greu de făcut, dar unele lucruri chiar nu sunt imposibile!
Trăim într-o societate plină cu de toate, doar tu alegi cum vrei să trăieşti la un moment dat.
Eu am ales să stau departe de oamenii care:
- pun preţ pe mâncare mai mult decât pe o plimbare prin natură.
- preferă să se drogheze de dragul de a fugi în alte realităţi
- îşi plâng de milă
- vorbesc urât la adresa altor oameni
- au bani necinstiţi
- trăiesc numai pentru a demonstra altora cât de fericiţi sunt ( mai ales pe reţele de socializare )
- promit ceva şi nu se ţin de cuvânt
- privesc cu superioritate un om mai puţin nefericit
- judecă pe alţii fără să ştie întreaga poveste
- ...
Sunt singuratică? Poate! Sau doar prietenii mei sunt la fel de ciudaţi ca mine.

6 aprilie 2017

Copiii: minuni ai pământului!

Sunt convinsă că aţi observat că noi eram altfel faţă de copiii din zilele actuale.
Este clar că acum există mai multă informaţie la îndemână decât acum 25 de ani.
Sunt uimită de fiecare dată când iau contact cu un copil.
Să vă dau un exemplu: discuţie între mine şi un băieţel de 7 ani:
- Sabina, ştii cine sunt eu?
- Cine eşti?
- Un suflet foarte bătrân.
- Chiar da?
- Da. Şi eu am să te invăţ multe lucruri pe tine.
-  Dar mă înveţi deja.
- O să te învăţ şi mai multe, dar ţi le dau pe rând cât să înţelegi bine.
- De-abia aştept!
Mă uitam cu admiraţie la chipul serios al băieţelului cu gene lungi şi ochii pătrunzători care îmi vorbea de la suflet la suflet. Inteligenţa emoţională la copiii este primordială. Un copil imediat simte când ceva nu este în regulă. Băieţelul de care am amintit mai sus ştie ce să mânânce, când să mănânce, când să se joace, când să ofere şi să primească iubire, este binecuvântarea părinţilor lui şi bucuria mea de fiecare dată când mă introduce în universul lui.
Acum eu nu ştiu de unde i-au venit aceste idei copilului, dar în mod clar mi-a făcut ziua mai frumoasă.
Ador să mă joc cu cei mici! Îmi aduc aminte să fiu 100% prezentă.
Mă bucur că am început să învăţ să construiesc jucării Lego.
Copiii sunt buni profesori!
Într-o altă zi acelaşi băieţel îmi dă o lecţie de nota 10.
Eram eu îngândurată şi îi spun că m-am gândit aproape toată noaptea cum să fac să nu mai supăr pe nimeni şi el îmi spune: "Sabina, ieri a fost ieri, azi e azi! Hai să ne bucurăm de ziua asta! Şi uită-te căt eşti de frumoasă, nu lăsa tristeţea să apară pe faţa ta!"
Sunt unele persoane speciale, iar toţi oamenii pe care i-am întâlnit m-au învăţat să merg mai departe cu zâmbetul pe buze şi să fiu curioasă să descopăr mereu fiecare moment cu bucurie.
Viaţa oricum e scurtă şi merită trăită din plin!

24 martie 2017

Domnul avocat mama şi-a îngropat

Inainte de a citi cele mai jos vreau să te asigur, cititorule, că tot conţinutul acestui "articol" este un pamflet.

Cum toată lumea ştie când moare cineva drag simţi o durere pe care nu o poţi controla, doar că unii nu ştiu ce să facă cu durerea şi atunci încep prin a îndurera pe alţii cu ceea ce zace în sufletul lor.
Mi-a fost dat să văd de curând un avocat căruia i-a murit mama şi s-a angajat să se ocupe de toate cele necesare pregătirii şi desfăşurării înmormântării.
Avocatul fiind un personagiu mare, o scurta descriere: un domn peste 60 de ani brunet cu o palarie neagra, slab si ascutit la fata de atata suparare, avand un jeep din care de-abia se vede cand e la volan, o sotie tanara, grasa si frumoasa de-o seama aproape cu fetele din prima casatorie, tatal mandru a unui baietel care ii seamana din "departare", iar atitudinea dumnealui fiind una impunatoare in fata celor slabi care nu au apucat sa invete atata carte ca distinsul.
Sa precizez ca la inmormantare afli tot, "gura lumii nu o astupa nici pamantul".
In primul rand afli ce nu trebuie sa faci cand moare cineva:
- sa nu lasi pisica sa treaca pe sub cosciug ca mortul devine strigoi si te bantuie
- sa pui apa intr-un vas la prispa casei din care sa aiba ce sa bea sufletul
- sa nu te saluti decat prin "Dumnezeu sa o/il ierte!", altfel nu e bine...
- sa fii musai in negru, altfel e vai
- cand aprinzi lumanarea sa lasi bani
- sa aduci flori  numai in numar par
- sa se vada ca iti pare rau pe chip daca esti ruda cu defunctul, altfel vorbeste lumea
- sa nu speli
- sa nu maturi
- sa nu faci dus
- daca esti gravida sa stai deoparte
- sa nu asculti radio sau sa te uiti la televizor
Sa revenim la cum fu' aceasta inmormantare.
Domnul avocat, om aparator al legii a considerat ca legea o poate face si el si ca un judecator a inceput sa dea verdicte la unul si la altul prin cuvinte... numai ca nu isi dadea seama de penibil. Sa fiu mai explicita: domnul avocat care mama si-a ingropat mai are si 3 frati, 2 dintre ei muncitori cinstiti, altul cu studii superioare si cu o sotie non-conformista zonei. Acum domnul avocat a considerat ca fratele educat cu sotia atipica sa nu fie prezenti la inmormantare. Si de aici un mic circ in jurul lui si mai ales el arata ca un leu in cusca atunci cand cei doi au aparut la vesnica pomenire in sfanta biserica. E interesant sa vezi cum unii oameni se cred zei peste alti oameni si considera ca numai ei au dreptate. Asa de rau imi pare uneori ca nu am talent la desen sa pot surprinde pentru totdeauna unele expresii faciale.
Langa cosciug era sotia tanara, grasa si frumoasa plansa toata (uimitor cat putea sa planga, a schimbat cel putin 3 batiste) alaturi de fiica defunctei, avocatul renumit cu fiul vitreg. In bancutele din biserica oamenii se uitau la o scena de suferinta rupta parca dintr-un film indian.
Obiceiul in aceasta zona este sa iti iei la revedere de la mort si se sta asa unul in spatele altuia in sir indian si fiecare pe rand A urmat si nora atipica...aici a fost luata suflarea la multe persoane, unele din ele ridicandu-se in picioare sa vada live un spectacol, dar nu a fost sa fie asa.. avocatul a cedat si a plecat pierzand un moment atat de memorabil. Soacra cu nora nu s-au inteles, dar uite ca uneori moartea aduce impacare...
Oare? Domnul avocat a promis sa fie un dusman adevarat. Dar oare realizeaza ca dusmanul cel mai mare a dumnealui e chiar el?

20 februarie 2017

“Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”, Constantin Brâncuşi

"Nu sunt ce par a fi şi nu sunt nimic din ce-aş fi părut că sunt", spune ea, cea mai tânără colaboratoare a proiectului Romania Paradis. De origini basarabene, autoare a cărţii "Amintiri spre viitor..." şi membru fondator al Asociaţiei "Poarta catre tine", Sabina Laiber a scris pentru noi un articol în care îl omagiază pe marele Brâncuşi

“Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”
Constantin Brancusi
Arta trebuie să apropie, nu să depărteze, să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite şi aşa îndestul de răscolite de întrebări. În artă nu trebuie să existe străini. Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire. – Brâncuşi, Constantin (19.02.1876, Hobiţa, Gorj, România – 16.03.1957, Paris, Franţa)

Constantin Brâncuşi

A scrie despre Constantin Brâncuşi este o mare responsabilitate, dar în acelaşi timp o onoare şi mă bucur că el a fost, este şi va fi român!
Dorinţa lui acerbă a fost să fie sculptor şi a reuşit la superlativ absolut atât pentru vremea aceea, cât şi pentru timpurile prezente.
Tot ceea ce a făcut a fost din inimă şi cu bucurie, fără să creadă în suferinţa creatoare.
A pornit de la realitate şi a exprimat în toate lucrările sale tot ceea ce i-a încununat viaţa: locurile natale, obiceiurile şi tradiţiile atât din ţara sa de origine, cât şi inspirat de alte culturi.
A-l descoperi pe Brâncuşi înseamnă a merge pe unde a mers şi el şi a-i atinge lucrările fără sfială, cu bucurie şi mândria de care el a dat dovadă de fiecare dată când atingea simplitatea reală a lucrurilor.

“Cumintenia pamantului”

“Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă. Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului cu elanul vizionarului îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine, ceea ce contează este opera dusă la capăt.
Din toată lumea numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteye în lemn.
Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei percepte, zale şi scut, pentru orice spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra râului – devii invulnerabil. Eu am făcut piatra să cânte pentru OmenireEu am pornit, întotdeauna, de la o idée, de la NaturăEu am voit să înalţ dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară! Eu aş vrea să creez aşa cum respirEu nu creez păsări, ci zboruri.” – Constantin Brâncuşi
Brâncuşi  a ştiut că a căuta  „la umbra marilor copaci nu creşte nimic” şi de aceea a mers pe drumul ales de el, fără să se oprească şi în prezent, fiind nemuritor în memoria noastră colectivă şi viu prin lucrările sale: 1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu; 1898 – București – Bustul Vitellius; 1900 – București – Capul lui Laocoon; 1902 – București- Ecorșeul; 1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească;  1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan; 1903 – București – Bustul generalului Carol Davila;  1905 – Paris – Orgoliu; 1906 – Paris – Copil– ghips;  1906 – Paris – Supliciu– piatră;  1906 – Paris – Cap de copil– bronz; 1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide; 1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu; 1906 – Paris- portretul pictorului Nicolae Dărăscu;  Supliciu (1906-1907);  Copil dormind (1906-1908);  Capul unei tinere fete (1907);  Cumințenia pământului (1907);  Bustul lui Petre Stănescu (1907);  Sărutul (1907-1908);  Somnul (1908); Danaida (1908);  Înțelepciune (c. 1908); Baronesa RF (1909);  Coapsa (Fragment de tors) sau „Tors I” (1909-1910);  Muza adormită (în marmură și în bronz) (1909-1910);  Monumentul funerar al lui Petre Stănescu din Buzău (1910);  Rugăciunea (1910);  Visul (1910);  Măiastra I (marmură albă) (1910); Sărutul (Monumentul funerar al Tatianei Rachevski) (1910); Prometeu (1911);  Măiastra II (bronz) (1911); Portretul lui George (1911); Doi pinguini (1911-1914); Muza (1912); Măiastra III (bronz) (1912); Monument în memoria lui Spiru Haret (1913); Cap de copil II (1913); Domnișoara Pogany I (1913); Primul pas (1913); Lespede de mormânt (1914); Primul țipăt (1914); Cariatida (I și II) (1915); Fiul risipitor (1915); Mica franceză (1915); Vrăjitoarea (1916); Coloana Sărutului (1916);  Principesa X (1915–1916); Adam (1917);  Muza A (1917); Tors de tânăr (1917–1922); Coloana fără sfârșit – lemn (1918); Cupa lui Socrate (1918); Himera (1918); Domnișoara Pogany II (1919); Pasărea de aur (1919); Începutul Lumii (1920); Leda I (c. 1920); Portretul doamnei Eugen Meyer Jr. (1920); Adam și Eva (1921); Peștele (1) (1922); Cocoșul (1) (1922); Socrate (1922); Leda II (1923); Portretul lui Eillen (1923); Pasărea în văzduh (1922-1923); Studiu pentru portretul d-rei Meyer (1924); Negresa blondă I (1924); Templul Crocodilului (1924); Fetișcana sofisticată (1924); Căpetenia (1925); Portretul lui Nancy Cunard (1925–1927); Peștele (2) (1927); Negresa blondă II (1928); Piatra de mormânt a Sandei Polizu-Micșunești (1928);Portretul lui A. Fundoianu (1929); Nou-născut (1930); Domnișoara Pogany III (1933);  Păsări în văzduh (1931-1936); Domnișoara Pogany IV (1933); Vatra (1934); Cocoșul (2) (1935); Foca (1936); Regele regilor (1938); Broasca țestoasă (1940); Țestoasa zburătoare (1943); Masa tăcerii (1937-1938); Poarta sărutului (1937-1938); Coloana infinitului ( 1937 – 1938)
O operă cu adevărat vastă, profundă, rezultat al unei înţelegeri intrinsece a realităţii percepute de marele Maestru al sculpturii româneşti şi universale. Cuvintele pot reda doar parţial imensitatea operei brâncuşiene. Muzica sferelor, povestea autentică a ţăranului nostru, înţelepciunea sa, drumurile bătute la pas prin străinătate, experienţele imbibate în modestia spiritului omului plecat în afara ţării sunt şi astăzi aceleaşi cu experienţele concetăţenilor noştri în Diaspora lumii. Dorul după ţară şi tradiţiile strămoşeşti l-au însoţit pe poetul pietrei şi al lemnului oriunde l-a purtat viaţa.  Nu se poate să nu amintim şi marea sa iubire pentru doamna muzicii populare româneşti Maria Tănase. Se pare că sentimentul fulgerător ce i-a unit pe cei doi i-a inspirat şi i-a legat în eternitate.  Pasărea măiastră a marelui Brâncuşi şi jalea cântecului Mariei vor rămâne simboluri în etern  ale geniului artistic al poporului român.
Sabina Laiber

13 februarie 2017

Doina - Mihai Eminescu valabilă şi în 2017

De actualitate!

Acum 17 ani îl aniversam pe Mihai Eminescu... 
La minutul 2:50 încep a mă supăra :) cu ajutorul versurilor din poezia "Doina" a marelui poet, jurnalist, patriot naţional. Îmi pare rău, ca şi atunci, că sonorizarea nu e cine ştie ce.








13 februarie, ora 21:00 2017 - Piaţa Victoriei - Bucureşti



Un mare om: Coriciuc Nicolae - nea Colea a murit, dar nu va muri niciodată în memoria multora...

Azi la ora 12:00 în satul Brodina, judeţul Suceava va fi înmormântat... un om care a ajutat mulţi oameni... Cei care l-au cunoscut cu adevărat pe acest "vindecător" îl pot conduce azi pe ultimul său drum pe pământ!
În 15 iulie 2014 scriam asta pe blogul meu şi azi aflu că acest om a trecut dincolo... Sunt şocată şi mă gândesc că oamenii cu adevărat buni se duc pe neaşteptate într-o lume pe care noi cei vii doar ne-o imaginăm sau ne e frică de ea.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi condoleanţe tuturor celor care l-au întâlnit pe acest mare om!!!
Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoaşterea în­seam­nă experienţă - Theo­phras­tus
Unicul fiu Theo­phras­tus al me­di­cului şi chi­mistului Wilhelm Bombastus von Hohen­heim - Theo­phras­tus avea să ajungă la con­cluzia că "Uni­versităţile nu te învaţă totul, aşa încât un medic tre­buie să caute babe, ţigani, vră­ji­tori, triburi nomade, tâlhari bătrâni şi alţi ase­menea proscrişi şi să ia lecţii de la ei. Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoaşterea în­seam­nă experienţă"Citind cele de mai sus mi-am adus aminte de o intamplare petrecuta in viata mea.
Eram în anul 2009 şi tocmai mă întorsesem din Londra, unde timp de 1 lună am muncit ca dansatoare într-un club indian- pakistanez în fiecare zi de la ora 23:00 - 06:00. În acea lună dacă am dormit 22 de ore şi mâncarea mea era formată din: praz, măsline, apă, cappucino şi cereale cu lapte, fumam cel puţin 1 pachet de ţigări pe zi. Întoarsă acasă, răpusă de o răceală cruntă, mai era şi gripa aviară la modă în acea vreme, corpul meu ceda pe zi ce trece: ameţeam, de-abia mă ţineam pe picioare. Am ajuns la doctorul de familie şi apoi am fost şi la centrul de diagnostic, plus la spitalul militar şi spitalul de la Valea Iaşului - judeţul Argeş. Eram suspectă de leucemie pentru că era şi normal: sistemul meu imunatar era slăbit. Mă gândeam că o să mor, dar nu îmi era frică. Moartea din punctul meu de vedere este doar o altă călătorie. Au trecut câteva luni până când o prietenă de la Bucureşti m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. Clar: nu eram bine. Până să ajung în oraş să mă întâlnesc cu ea a durat o jumătatete de oră, când de fel ar fi durat doar 7-8 minute. Mă mişcam greu. Ajunsă la locul întâlnirii, prietena mea mă întreaba ce fac a doua zi. Nu aveam ce să fac, decât să îmi port trupul viu printre oameni. Mi-a sugerat să merg cu ea la Coriciuc Nicolae de la Brodina din judeţul Suceava. Nu aveam bani. Dar ea a insistat să mergem, dar în condiţiile ei: să nu fumez şi să nu mai fiu "academică" verbal. Astfel că a doua zi am pornit la drum. Ajungând în faţa unei bojdeuci în Brodina. În întâmpinare ne-a ieşit un munte de om şi eu am rămas mută o clipă... am avut impresia că-l văd pe Ion Creangă. Ce imaginaţie am şi eu uneori. Ne-a invitat în micuţa sa casă cu atâta ospitalitate pe care nu o mai întâlnisem de ceva vreme. S-a uitat "moşul" atent la noi şi ne-a studiat pe fiecare până când mă fixează cu privirea şi mă întreabă: "cine e bolnav aici?" eu: "nu ştiu, să vedem".
Domnul Colea, că aşa i se mai spune, a început să ne ia pe fiecare la trosnit. Eram eu, prietena de la Bucureşti şi cu iubitul ei plus fratele acestuia. Poate nu s-a înţeles ce înseamnă trosnit. Adică ne-a trosnit oasele într-un fel numai de el ştiut în acea bojdeucă. Spuneai că ne cântau oasele. La mine fu' greu, că eu mi-s tare Toma Necredinciosul. Dar tot m-a trosnit de m-a minunat, mai ales când pe burtă fiind... Colea mă ia de mâini şi le trage spre el şi apoi trosc, trosc cu călcâiul unui picior de-a lui fix pe coloana mea vertebrală. Faza e că nu mă durea, doar trosneam. Eram fascinată. Cine era nenea ăsta? Atât de bun şi totuşi atât de mare care-mi aducea aminte de Creangă...??? Încep să studiez prin jur. Multe cărţi, dar de-alea mari ca la filosofie, de mai bine nu le citeşti, ci te foloseşti de ele să fii mai înalt sau le găseşti altă întrebuinţare materială, că spirituală te ia capul numai când le vezi cât de groase sunt de nu îţi mai vine să îţi oboseşti ochii citindu-le Bun. Am crezut că doar asta a fost, dar de unde? Apare în peisaj soţia domnului cu o farfurie în mână. Nu vedeam bine ce era în farfurie, dar mirosea bine. Şi chiar dacă nu aveam eu poftă de mâncare, aş fi vrut să mănânc. Era o plăcintă de dovleac şi, domn'e, am mâncat. Bună! Bună plăcinta, doamna era extrem de bună gazdă.
Mi se facuse somn, culmea e că mie nu prea îmi era somn de fel, dar acolo era atât de bine. Trosniseră oasele, mai trosneau şi lemnele în foc, caneapeaua pe care stăteam era confortabilă, ce mai: un mediu ambiant plăcut pentru a trage un pui de somn. :) Dar nu. Colea vine în faţa mea şi mă întreabă ce e cu mine. Normal că îi spun că sunt bine, ci doar puţin obosită. Mă scanează el aşa cu palma lui uriaşă, cum fac practicanţii de reiki şi îmi spune: "tu ai sinuzită puternică. Nu-i aşa că ieşi afară cu părul ud? " Avea dreptate omul. Eu nu îmi usuc decât foarte rar părul cu feonul şi ies des cu părul umed. Nu mă usuc cu feonul că am oroare de zgomotul ăla şi de căldura aia idioată ce o emană forţat pe chipul meu gingaş. Glumesc referitor la chip, dar feonul chiar mă disperă. Mda... Şi Colea începe să mă mai palmeze energetic şi mă ia usor somnul, dar eu puternica rezist şi îi spun că vreau afară la aer. Şi merge şi el cu mine. Mă opreşte într-un fel de hambar, grajd. Şi m-a rugat să nu ating nimic, doar să privesc. Tulai, şi ce văd? În încăperea aia din lemn era plin de plante. Plin, domn'e, cu tot felul de plante puse la uscat. Şi mi-a explicat care cum sunt şi când le-a cules şi pentru ce. Eram fascinată. Nu văzusem în viaţa mea aşa ceva.
Bun. Nu am mai stat multă vreme şi am plecat de la "bojdeuca lui Creangă" de la Brodina. Colea mi-a dat 7 plicuţe cu amestec de plante şi mi-a zis cum să mi le administrez trupului: în fiecare zi pe seară, înainte de culcare, să iau câte un pliculeţ şi să-l porţionez în două părţi egale, o jumătate să trag cu un pai pe o nară şi cealaltă jumătate pe cealaltă nară. Să fiu cu picioarele goale într-un lighean cu apă călduţă, cât rezist eu la caldură, şi cineva să fie lângă mine să mă ţină de frunte. De ce? Vă spun imediat. Mi-a mai dat o sticluţă de sirop din muguri de brad şi mentă cu miere şi mi-a zis să beau câte o gură dimineaţa pe stomacul gol sau când simt că sunt sleită de puteri. Am ajuns acasă şi am început să fac ce mi-a zis domnul Colea. Ce mai conta că doar eram suspectă de leucemie. Şi am început să trag pe nas praful recomandat de "Creangă" exact cum mi-a spus. Şi ce m-a mai apucat strănutul, de mi se înroşiseră ochii. Dar nu asta a fost interesant, ci faptul că după o tură bună de strănutat a început să îmi curgă din nări puroi ca apa de la robinet. Unde? În lighean. A, stăteam aşezată în fund pe caneapeau de acasă cu picioarele în lighean cu apa calduţă. Nu îmi place apa fierbinte. Şi aşa am făcut în fiecare seara timp de 6 zile. Aveam program seara de a "trage pe nas" şi de a da drumul la robinetul cu puroi ce îmi curgea din cap. Până când a început să îmi curgă sânge şi m-am cam speriat. După ce că eram eu slabă, măcar sângele să fie în mine. :) Ideea e că uşor - uşor am început să mănânc şi să îmi revin. Am scăpat şi de dureri de cap şi de ameţeli. Deci, na', sunt oameni ce cunosc plantele şi pot ajuta. Dacă unii dintre voi sunteţi bolnavi căutaţi cât mai multă informaţie legată de boala diagnosticată de medici.
Totul e posibil!
Doar dacă vrei să trăieşti armonios şi sănătos depinde numai şi numai de Tine! Cine nu crede povestea asta pot spune câteva persoane care ştiu şi pot confirma cele spuse mai sus pentru că au asistat la acea perioadă din viaţa mea, şi anume: Flavia Jinga, Andra Chiriţă, Cosmin Zodila etcetera.
Pentru a vedea şi voi ce am văzut eu cu ochii mei:

10 februarie 2017

Suntem liberi in exprimare!

Tocmai ce m-am jucat un pic cu mina de creta sanguigna, carbune si creion de 0.5...
Cum nu am talent la desen e musai sa explic ce am gandit cand am desenat :)
Aproape toti oamenii cred ca viata inseamna libertate, dar pe unii moartea ii elibereaza, dar eu cred ca si viata si moartea sunt doar transdormari.
Avem in adn-ul nostru tot ceea ce este necesar pentru a fi fericiti, doar ca uneori ne blocam si o luam de la capat.
Ne nastem: suntem liberi la cunoastere!
Murim: suntem liberi la o altfel de cunoastere!
Tot ne transformam pana devenim o mica stea in universul cunoasterii colective!
Avem libertatea de a alege sa ne nastem sau sa murim in fiecare clipa pentru a ne explora fiinta!

7 februarie 2017

"Vinovații fără vină" au cerut in seara de 5 februarie 2017 să se facă LUMINĂ!!!



Masele pot sa fie usor manipulate. :) Mi-as dori sa nu se mai strige nimic in Piata Victoriei, ci cei care sunt prezenti sa faca un protest intr-un concert de liniste!!!

Iubesc România din tot sufletul si sunt mândră că sunt româncă!!!


Oamenii care nu ma cunosc au impresia ca sunt tacuta.
Oamenii care ma cunosc isi doresc asta. :):)
Vreau o tara de care sa fim mandri cu adevarat, schimbarea trebuie sa vina de la noi, fie ca esti doctor, profesor, avocat, agent comercial, contabil, economist, corporatist, artist, student sau elev, pensionar. Daca iti respecti principiile, si te trezesti in fiecare dimineata pregatit sa muncesti pentru visele tale, atunci faci parte dintre aceia care au adevarata putere in tara asta.
Respectul, mandria si demnitatea ne reprezinta cu adevarat, nu hotia, minciuna sau coruptia din politica, justitie, sri, politie, administratie publica, sistemul sanitar.
Suntem PATRIOTI, nu ca ei, patriHOTI. 
Dati-ne tara inapoi!
Noi suntem Romania!!!


Acum retraiesc cumva unele clipe descrise de tatal meu in cartea sa:

"În dimineaţa zilei de luni 16.04.1990, eu, Herta, Cârneci şi Sabău am fost transportaţi în incinta Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, unde după o lungă aşteptare ni s-a comunicat că judecarea recursului ordinar s-a amânat până pe data de 27.04.1990. 
După acest anunţ dureros, am fost readuşi în celulă din peninteciarul Mărgineni. 
Eu am fost scos şi dus la vorbitor, deja eram extenuat şi dereglat psihic, aproape nebun.
La vorbitor venise soţia şi naşul de cununie împreună cu fiica mea dragă.
Nu pot să relatez în cuvinte, marea bucurie pe care o aveam, dar cârligele nedreptăţii care îmi sfâşiaseră inima şi creierul m-au făcut să-i reproşez soţiei de ce nu s-a interesat de mine, de ce nu a venit avocatul, de ce nu a venit fratele meu Ion, etc.
Am început să plâng, nu am mai putut vorbi, deşi ambii mă încurajau şi mă îmbărbătau.
Glasul scumpei mele fetiţe care avea numai 8 anişori, care m-a văzut îmbrăcat în zeghe de puşcăriaş, cu glăsciorul ei mi-a spus: „Tată, fii tare, Dumnezeu încă nu are timp pentru tine, ai răbdare, în curând ai să fi liber.”
Necontrolându-mă, am vrut să o îmbrăţişez şi să sărut. M-am lovit de grilaj, nervii au cedat, fiind luat de gardieni, am strigat la soţie să aibă grijă de copii şi naşului să mă ajute.
Nașul meu de cununie Gigi Badea locuia în București în cartierul Dămăroaia.
Am ajuns în celulă plângând cuvintele dumnezeieşti ale fetiţei care m-au afectat profund, imprimându-se sfârtecător în creierul meu. Domnii Cărneci şi Herta m-au aşezat pe pat şi mi-au dat medicamente de liniştire.
Toţi tovarăşii de celulă au căutat să mă liniştească şi să mă ajute prin cuvinte de îmbărbătare. Dumnezeu m-a întărit şi mi-am revenit, rugăciunile învățate în copilărie le-am rostit permanent." - 
"Confesiunile unui ofiter superior de Contrainformatii militare" - Erbod Nirolf

Cred ca toti oamenii cu toate tiglele pe casă isi doresc sa traiasca intr-o tara civilizată unde legile sunt respectate. 
Sa se dea bon la fiecare bun achiziționat, să se plătească de patroni toate dările la stat si angajatul să fie respectat. 
Am o grămadă de prieteni destepti care muncesc in afara pe un salariu mai bun ca in România, chiar daca job- ul e mult sub nivelul lor intelectual. Cunosc destui oameni valoroși care nu au loc sa se afirme din cauza nepotismelor. 
Am spus si repet: imi doresc sa se faca un bilant contabil a tuturor oamenilor cu ce au castigat pana in 1989 si cu ceea ce au castigat dupa 1990. - astfel ar iesi un pic adevarul la iveală. Cum unii au si altii nu? Unde e pătura de mijloc a societatii? Balanta sa fie echilibrată.


5 zile la rand am fost printre oamenii nemultumiti, pe buna dreptate, de adoptarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017.. Am vazut oameni in varsta, parinti si copii, tineri...
Poate e doar un joc politic international, dar oamenii din strada sunt cu adevarat nemultumiti.
Nu stiu, ca nu detin adevarul absolut, cata manipulare este, dar un lucru e cert: imi doresc sa traiesc intr-un stat in care nu am nevoie de: Pile, Relatii, Cunostinte pentru a pune in practica toate visele pe care le am!!!

Stiu ca s-a tot distribuit , dar sa ne reamintim de ce vrem schimbare in bine in Romania!
Romania, te iubesc! Am avut multe "oportunitati" sa plec din tara, dar nu, am ales sa raman si sa indur bogatia spirituala, naturala din tara mea, chiar daca au fost zile in care nu am avut bani de o paine. Nu am vrut sa devin corporatista, tocmai pentru ca iubesc libertatea la cuvant. Detest vorba aia: "capul plecat, sabia nu-l taie.' Inteleg ca unii au responsabilitati: casa, masina, rate, copii.. cum e normal intr-o tara civilizata.. Am preferat sa lupt fara bani pentru artistul roman inca anonim. Nu moare nimeni de foame sau de sete, o spun din experienta! :)
Sper ca va fi mai bine si valorile vor fi apreciate intr-un stat in care guvernantii se gandesc la fiecare cetatean in parte.
Am fost "judecata" deseori ca sunt desteapta, frumoasa si minunata, dar de ce nu fac compromisuri.. Pot, dar nu vreau!
Ai mei m-au invatat: sarac, dar curat!!!
Mi s-au facut propuneri de job-uri pline de bunavointa, dar cu pret mare pentru mine:
- platit in natura (ca doar sunt femeie si ei barbati si avem nevoi)
- sa intru in nu stiu ce partid ca doar politica aduce venituri mari in aceste timpuri
- sa fac prostitutie culturala
- sa plec din tara, ca acolo sunt cainii cu covrigi in coada
Hai, pe bune! Ia ca stau eu si inghit pana vomit alaturi de artistii anonimi: ARTA ROMANEASCA!!!
Sa fie pace si armonie in bogata noastra Romanie!!!