Şi tu îţi cauţi sensul vieţii?

Se spune că numai cine are timp la dispoziţie se poate gândi la "nemurirea sufletului".

Am timp şi îmi permit să mă gândesc la multe şi mărunte.

Sunt norocoasă, ştiu! 

Sunt sarcastică şi asta ştiu! 

Sunt în felul meu pe care tu nu-l poţi concepe pentru că tu eşti tu şi eu sunt eu. Nimic nou. Suntem diferiţi şi existăm în acelaşi timp. 

Tu vrei ceva, eu poate nu mai vreau nimic. 

Tu ai viaţa ta deja planificată, iar eu sunt doar un bulgăre de gânduri care se rostogoleşte şi devine tot mai mare până când se prăbuşeşte de un zid care probabil mă va trezi la realitate. Nu ştiu. Acum ştiu că nu mai ştiu decât să aştern litere pe o coală albă, măcar umplu un gol. 

Scrisul este terapeutic. Normal. Când scrii despre tine eşti şi client şi psiholog în acelaşi timp.

Toată viaţa mi-am dorit să las ceva în urma mea şi realizez că dacă nu fac ceva super mega extraordinar voi fi uitată complet peste maxim 100 de ani. 

Oare de ce unii oameni (ca mine) simt nevoia asta să facă ceva super WOW? 

Întrebarea asta mă va frământa ceva vreme.