8 iulie 2010

Dimineaţă de vară



Este ora 05:00. Nu am somn. De câteva zile dorm foarte puţin, aproape deloc. Ai putea crede că mă frământă ceva. Aş putea să îţi spun că nu mă frământă nimic, ci doar că nu îmi e somn. Poate că am trecut de faza în care să mă odihnesc prin somn.
Cocoşii se aud în depărtare, păsările din pădurea de salcâm din faţa balconului meu s-au trezit şi ele şi probabil că prin sunetele pe care le scot anunţă începerea unei noi zi.
La mine noaptea e zi, ziua e zi. Oamenii dorm. Şi tu dormi la ora asta. Mă gândesc la tine. Aş vrea să te pot privi. Poate o şi fac şi mă prefac că nu o fac.
Ştiu că ai adormit cu gândul la mine. Probabil deja m-ai şi visat. Şi ştiu că atunci când te trezeşti ai impresia că sunt lângă tine şi eu nu-s... Priveşti în jur şi realizezi că eu sunt în alt loc. Mi-ar plăcea să îţi spun că e suficient să îţi atingi zona inimii cu o mână şi să mă simţi. Sunt deja parte din tine, cum de altfel şi eu –s parte din tine.
Dacă toţi oamenii ar realiza cât de legaţi sunt unii de alţii..., dacă ar realiza că, de fapt, suntem un lanţ neîntrerupt şi că fiecare zală (om) are rolul său în toată structura lanţului, ar fi interesant. Ar fi interesant numai să se realizeze că orice acţiune a unui om modifică întreaga componenţă a lanţului în formă de cerc.
Dacă eu acum te ating pe tine, tu simţi; şi la rândul tău atingi lenjeria patului tău şi ai o stare de mulţumire, iar camera se înzestrează cu acea stare şi energia respectivă se răspândeşte în jur şi astfel se “atinge” şi altceva, se poate chiar să “atingă” altă fiinţă umană ce se simţea singură şi primeşte din neant o îmbrăţişare de care avea nevoie... Totul e legat, totul are legatură, şi mai ales gândul meu ce se trasformă în realitate âand se întâlneşte cu gândul tău (chiar dacă tu dormi) şi formează un singur gând ce la rândul lui dă naştere altui gând şi tot aşa...
O să mă opresc. Vreau să văd soarele cum răsare pe cerul încă acoperit de nori.
Pe curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P