20 februarie 2017

“Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”, Constantin Brâncuşi

"Nu sunt ce par a fi şi nu sunt nimic din ce-aş fi părut că sunt", spune ea, cea mai tânără colaboratoare a proiectului Romania Paradis. De origini basarabene, autoare a cărţii "Amintiri spre viitor..." şi membru fondator al Asociaţiei "Poarta catre tine", Sabina Laiber a scris pentru noi un articol în care îl omagiază pe marele Brâncuşi

“Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”
Constantin Brancusi
Arta trebuie să apropie, nu să depărteze, să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite şi aşa îndestul de răscolite de întrebări. În artă nu trebuie să existe străini. Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire. – Brâncuşi, Constantin (19.02.1876, Hobiţa, Gorj, România – 16.03.1957, Paris, Franţa)

Constantin Brâncuşi

A scrie despre Constantin Brâncuşi este o mare responsabilitate, dar în acelaşi timp o onoare şi mă bucur că el a fost, este şi va fi român!
Dorinţa lui acerbă a fost să fie sculptor şi a reuşit la superlativ absolut atât pentru vremea aceea, cât şi pentru timpurile prezente.
Tot ceea ce a făcut a fost din inimă şi cu bucurie, fără să creadă în suferinţa creatoare.
A pornit de la realitate şi a exprimat în toate lucrările sale tot ceea ce i-a încununat viaţa: locurile natale, obiceiurile şi tradiţiile atât din ţara sa de origine, cât şi inspirat de alte culturi.
A-l descoperi pe Brâncuşi înseamnă a merge pe unde a mers şi el şi a-i atinge lucrările fără sfială, cu bucurie şi mândria de care el a dat dovadă de fiecare dată când atingea simplitatea reală a lucrurilor.

“Cumintenia pamantului”

“Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă. Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului cu elanul vizionarului îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine, ceea ce contează este opera dusă la capăt.
Din toată lumea numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteye în lemn.
Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei percepte, zale şi scut, pentru orice spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra râului – devii invulnerabil. Eu am făcut piatra să cânte pentru OmenireEu am pornit, întotdeauna, de la o idée, de la NaturăEu am voit să înalţ dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară! Eu aş vrea să creez aşa cum respirEu nu creez păsări, ci zboruri.” – Constantin Brâncuşi
Brâncuşi  a ştiut că a căuta  „la umbra marilor copaci nu creşte nimic” şi de aceea a mers pe drumul ales de el, fără să se oprească şi în prezent, fiind nemuritor în memoria noastră colectivă şi viu prin lucrările sale: 1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu; 1898 – București – Bustul Vitellius; 1900 – București – Capul lui Laocoon; 1902 – București- Ecorșeul; 1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească;  1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan; 1903 – București – Bustul generalului Carol Davila;  1905 – Paris – Orgoliu; 1906 – Paris – Copil– ghips;  1906 – Paris – Supliciu– piatră;  1906 – Paris – Cap de copil– bronz; 1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide; 1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu; 1906 – Paris- portretul pictorului Nicolae Dărăscu;  Supliciu (1906-1907);  Copil dormind (1906-1908);  Capul unei tinere fete (1907);  Cumințenia pământului (1907);  Bustul lui Petre Stănescu (1907);  Sărutul (1907-1908);  Somnul (1908); Danaida (1908);  Înțelepciune (c. 1908); Baronesa RF (1909);  Coapsa (Fragment de tors) sau „Tors I” (1909-1910);  Muza adormită (în marmură și în bronz) (1909-1910);  Monumentul funerar al lui Petre Stănescu din Buzău (1910);  Rugăciunea (1910);  Visul (1910);  Măiastra I (marmură albă) (1910); Sărutul (Monumentul funerar al Tatianei Rachevski) (1910); Prometeu (1911);  Măiastra II (bronz) (1911); Portretul lui George (1911); Doi pinguini (1911-1914); Muza (1912); Măiastra III (bronz) (1912); Monument în memoria lui Spiru Haret (1913); Cap de copil II (1913); Domnișoara Pogany I (1913); Primul pas (1913); Lespede de mormânt (1914); Primul țipăt (1914); Cariatida (I și II) (1915); Fiul risipitor (1915); Mica franceză (1915); Vrăjitoarea (1916); Coloana Sărutului (1916);  Principesa X (1915–1916); Adam (1917);  Muza A (1917); Tors de tânăr (1917–1922); Coloana fără sfârșit – lemn (1918); Cupa lui Socrate (1918); Himera (1918); Domnișoara Pogany II (1919); Pasărea de aur (1919); Începutul Lumii (1920); Leda I (c. 1920); Portretul doamnei Eugen Meyer Jr. (1920); Adam și Eva (1921); Peștele (1) (1922); Cocoșul (1) (1922); Socrate (1922); Leda II (1923); Portretul lui Eillen (1923); Pasărea în văzduh (1922-1923); Studiu pentru portretul d-rei Meyer (1924); Negresa blondă I (1924); Templul Crocodilului (1924); Fetișcana sofisticată (1924); Căpetenia (1925); Portretul lui Nancy Cunard (1925–1927); Peștele (2) (1927); Negresa blondă II (1928); Piatra de mormânt a Sandei Polizu-Micșunești (1928);Portretul lui A. Fundoianu (1929); Nou-născut (1930); Domnișoara Pogany III (1933);  Păsări în văzduh (1931-1936); Domnișoara Pogany IV (1933); Vatra (1934); Cocoșul (2) (1935); Foca (1936); Regele regilor (1938); Broasca țestoasă (1940); Țestoasa zburătoare (1943); Masa tăcerii (1937-1938); Poarta sărutului (1937-1938); Coloana infinitului ( 1937 – 1938)
O operă cu adevărat vastă, profundă, rezultat al unei înţelegeri intrinsece a realităţii percepute de marele Maestru al sculpturii româneşti şi universale. Cuvintele pot reda doar parţial imensitatea operei brâncuşiene. Muzica sferelor, povestea autentică a ţăranului nostru, înţelepciunea sa, drumurile bătute la pas prin străinătate, experienţele imbibate în modestia spiritului omului plecat în afara ţării sunt şi astăzi aceleaşi cu experienţele concetăţenilor noştri în Diaspora lumii. Dorul după ţară şi tradiţiile strămoşeşti l-au însoţit pe poetul pietrei şi al lemnului oriunde l-a purtat viaţa.  Nu se poate să nu amintim şi marea sa iubire pentru doamna muzicii populare româneşti Maria Tănase. Se pare că sentimentul fulgerător ce i-a unit pe cei doi i-a inspirat şi i-a legat în eternitate.  Pasărea măiastră a marelui Brâncuşi şi jalea cântecului Mariei vor rămâne simboluri în etern  ale geniului artistic al poporului român.
Sabina Laiber

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P