5 decembrie 2017

În dimineaţa ajunului de Moş Nicolae

Sunt o persoană matinală şi azi am avut puţină treabă prin oraş. Cum nu îmi băusem bine cafeaua de dimineaţă mi-am făcut planul să o beau la McDonald's de la Romană. Zis şi făcut. Stând la coadă până să comand ceva am fost luată prin surprindere (şi nu numai eu şi toţi cei din jur) de un domn foarte vesel ce cânta (nu am recunoscut melodia) şi care tot scotea în evidenţă că purta mănuşi din acelea chirurgicale. Evident că pe mine m-a făcut să zâmbesc, dar domnii şi domnişoarele de dincolo de tejghea erau deranjaţi şi au chemat paza. Mi-am comandat un cappuccino cu 3 pliculeţe de zahăr (mereu dulce orice beau :)) şi un sandwich. Am căutat o masă unde să am lumină naturală şi eventual mai de 2 locuri. Am găsit destul de repede, fiind atât de dimineaţă 8:20... Şi cum stăteam aşa liniştită şi îmi făceam planul pentru restul orelor ce urmau, amestecând zahărul în cappuccino, în faţa mea începe să se deruleze o scenetă de teatru cu actori necunoscuţi. O doamnă în vârstă (trecută lejer de 70 de ani) mică de statură, dar cu ochi care îi luceau în cap îi spune unui domn dacă vrea şi el o cafea. Domnul umil îi spune că da. Bun. Am crezut că sunt împreună, dar s-au aşezat la mese diferite. Cu toate că îmi propusesem să mai citesc din cartea "Nimeni alături de mine" de Nadine Gordimer pe care o aveam la mine... prefer să privesc în continuare la cei doi vârstnici simpatici. El tacticos bea cafeaua şi mânca cu poftă din croissant, iar bătrânica se tot agita la masa ei să îşi aranjeze hainele, geanta cât mai ordonat. Zâmbeam că m-am prins că e tipicară. Domnul mă vede că îl privesc şi profit de ochii lui către mine şi îi fac o poză.
Îmi dau seama că nu am prins-o şi pe doamna cu faţa şi încerc să prind momentul să o surprind.
Reuşesc! Pe faţa ei se vedea mulţumire. După cum se observă consuma cafea de la McDonald's - McCafe (care sunt un picuţ mai scumpe ca alte produse alimentare de la Mc)... mă uitam la ea şi mă gândeam ce gest frumos a putut să facă... Încă nu îmi dădeam seama sigur dacă îl cunoştea pe domnul de alături. Şi mi-am confirmat cât de cât când domnul s-a dus la masa ei şi i-a spus "bogdaproste".



Evident că nu eram convinsă şi după plecarea domnului îmi fac curaj şi mă duc la doamna din faţa mea şi îi spun: 
- Mă scuzaţi că vă deranjez! Masa mea e acolo şi din întâmplare am văzut toată faza cu domnul. Îl cunoşteaţi?
Doamna zâmbind şi uitându-se atent la mine (normal că se uita cine naiba sunt de apar aşa la masa ei) îmi spune: - Nu! I-am dat de pomană! 
Iar eu: - Felicitări, doamnă! Rar am mai văzut asemenea gesturi!
            - Draga mea, am dat de pomană pentru toţi morţii şi vii mei şi o fac mereu. Dar să ştii că nu dau oricui! Omul acesta ai văzut că era mai spălat şi plus că nu a cerut el.  Dar, hai, nu vii la masa mea?
 Îi spun că am ceva de citit, dar îi mulţumesc pentru clipele minunate de mai devreme şi m-am dus la măsuţa mea. Şi doamna îmi zice de la masa ei de acolo: - Domnişoară, precauţia este înţelepciune! Nu am auzit de prima dată şi am pus-o să repete. Aleg să las ce aveam eu de citit şi mă duc la masa ei... unde evident începe o discuţie de aproape o oră pe diverse teme. O să redau ce îmi mai aduc aminte.
- Câţi ani ai, păpuşică? Pari tinerică şi cu sclipiri de inteligenţă.
- 36 de ani, doamnă, iar inteligentă sunt cât să pot să mă bucur de lucruri mărunte.
- Auzi, eu sunt o femeie curajoasă! În viaţa mea nu mi-a fost frică de nimic! Când văd o nedreptate, chiar dacă sunt femeie şi nu sunt puternică ca un bărbat am suplinit prin a fi puternică tare cu mintea. Ştii că gândul poate să ucidă?
- Ştiu, doamnă. Ce vârstă aveţi dumneavoastră şi ce meserie aţi avut înainte de pensie? Îmi răspundeţi doar dacă doriţi.
- Ce meserie? Poate vrei să spui câte meserii. Dar eu încă mai lucrez!
- Da? Ce anume?
- Sunt terapeut! Şi e meseria cea frumoasă pe care o fac de ani de zile şi nu întâmplător am ajuns să o fac, a fost o conjunctură.
- Terapeut de ce, doamnă?
- Fac bine la oameni. Sunt terapeut de masaj. 
- A, masaţi. Dar mai puteţi?
- Pot până mor. Ştii câte am eu de făcut? 
- Nu ştiu, doamnă, dar puteţi să îmi spuneţi.
- Nu am teamă de nimic şi tot ce îmi propun fac. Mereu aşa am făcut! Am avut doi soţi. Pe unul l-am iubit, dar a murit, iar pe al doilea l-am luat pentru bani, dar am divorţat de el că nu putea să facă copii şi eu aveam deja băiatul de la primul meu om, ce om... şi ăsta al doilea nu îl suporta pe copilul meu bun şi i-am zis pa şi la gară. 
Au fost multe cuvinte despre multe subiecte. Mi-a povestit întâmplări de după război, de cutremurul din 1977, de Cernobâl, de mama sa, de sora ei moartă de cancer, de clientele dânsei şi chiar că scrie poezii şi că le va publica.
Trebuia să plec să mă întâlnesc cu buna mea prietenă Ioana să o duc la şcoală. Îmi cer scuze doamnei că trebuie să plec, pentru că într-adevăr mi-a făcut plăcere şi ea îmi spune: 
- Auzi, verba volant scripta manent, ia lasă-mi numărul tău de telefon. 
Am zâmbit şi i-am dat cartea mea de vizită. Se uită ea lung la mine şi zice: 
- Eşti persoană importantă de ai carte de vizită! 
- Nu, doamnă, doar am cărţi de vizită. Nu e nimeni mai important decât mine sau decât oricine altcineva.
- Auzi, domnişoară, aveţi o faţă atât de luminoasă şi mi-aţi făcut ziua mai bună cu vorbele dumneavoastră sincere, că aveţi mâna rece. Să continuaţi să interacţionaţi cu oamenii. V-am spus eu de la bun început că sunteţi pasărea care trezeşte. 
Păsăre, pentru că mă întrebase mai devreme în ce an sunt născută şi sunt cocoş de metal.
Am plecat zâmbind să mă întâlnesc cu Ioana căreia i-am povestit cele întâmplate cu bătrânica. Ioana în vârstă de 10 ani m-a ascultat atentă. Am aşteptat autobuzul şi în autobuz Ioana îmi spune: 
- Sabina, vreau să fac şi eu o faptă bună azi!
- Ce te reţine, Ioana?
- Nimic. Hai să facem împreună acum!
- Hai! (dar nu ştiam ce vrea)
- Dă-te jos de pe scaun şi mă dau şi eu şi le oferim locul celor două femei în vărstă de lângă noi!
- Ok, dar o să stai cel puţin 5 staţii în picioare.
- Şi ce dacă! Sunt tânără!
Zis şi făcut. Eram amândouă în picioare sprijinându-ne de uşa spate a autobuzului. Îi spun că poate când o să fie bătrână şi ei o să îi cedeze cineva locul. O doamnă care şedea şi a observat şi a ascultat ce vorbeam noi îi cere Ioanei să stea la ea în braţe. Nu a vrut. Dar m-a tras de mânecă şi îmi şopteşte la ureche: -   Sabina, s-a întâmplat mai repede să mi se cedeze locul şi culmea chiar să fiu ţinută în braţe. Zâmbeam.
Doamna îmi spune să îmi trăiască că e superbă. Îi spun că nu e a mea, dar da, să fie fericită şi sănătoasă. Doamna insistă şi îmi spune că sunt ceva cu ea că părem apropiate. Confirm că e prietena mea cea mai  mică şi cea mai bună şi zâmbesc.
Când am coborât din autobuz îmi venea să strig de fericire. Am întrebat-o pe Ioana cum se simte şi a zis că foarte bine. Super!
Am ajuns prea devreme pentru a o duce la şcoală şi o întreb dacă vrea în parc sau să mergem să îi iau şi să îi ia ceva mamei ei de Moş Nicolae. I-a plăcut ideea şi am mers. Am fost foarte curioasă ce îi va cumpăra mamei ei. I-a cumpărat un înger de plastic superb care luminează.
Şi uite aşa îngerii sunt mereu cu noi, printre noi... prietenii nostri, familia noastră, străinii de pe stradă...
Am avut o zi minunată şi asta doar pentru că azi am început să mă machiez.


              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Spune, te rog! :P